Biserica Sf�ntul Spiridon din Botoşani a fost resfinţită duminică de �PS Teofan*Prefectul Adrian Constantinescu-invitat de soborul preoţesc �n altarul bisericii
Peste 1.500 de botoşăneni au participat duminică la slujba de resfinţire a Bisericii Sfântul Spiridon. Ceremoniată de un sobor de 20 de preoţi, avându-l ca oaspete pe Inalt Preasfinţia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, slujba a încununat o serie de lucrări de reconstituire de o mare frumuseţe. Pictura interioară, faţada exterioară dar şi o casă de prăznuire reprezintă realizări deosebite pentru parohia botoşăneană aflată, de aceea, în sărbătoare. Invitat la slujba de sfinţire, prefectul judeţului Botoşani a participat îndeaproape la ceremonia religioasă, fiind invitat de soborul preoţesc în altarul bisericii. „Cu bucurie ne-am întâlnit astăzi cu Preasfinţia Sa Teofan, aşa cum ne bucurăm de fiecare dată când Domnia Sa vine în Botoşani. Sunt convins că lucrările finalizate la Biserica Sfântul Spiridon au însemnat eforturi deosebite şi, de aceea, mulţumesc, în numele botoşănenilor, celor care s-au mobilizat şi au realizat acest proiect. Biserica este cea care îi apropie pe oameni de Dumnezeu, de aceea trăim cu recunoştinţă şi încredere momentul de astăzi.”, este mesajul adresat de prefectul judeţului, Adrian Constantinescu. Pentru eforturile sale deosebite, preotul paroh Vasile Acatrinei a primit din partea ÎPS Teofan „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei.„Preotul Vasile Acatrinei, şi datorită vârstei, dar mai ales datorită lucrărilor pe care le-a săvârşit în alte parohii, cum ar fi înnoirea a trei biserici, a primit toate rangurile care se dau de către biserica noastră. Avem însă o distincţie mai nou înviinţată, Crucea arhiepiscopală, închinată Sfântului Ierarh Dosoftei, oferită celor care au deja distincţia de iconom stavrofor, purtător de cruce, ca recunoştinţă a