O femeie şi-a pierdut viaţa iar doi bărbaţi au ajuns, luni, în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier petrecut în centrul municipiului Galaţi.
Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui Lexus, nu a acordat prioritate de trecere unui taxi, condus regulamentar de un bărbat de 27 ani, şi a intrat în coliziune cu acesta, proiectându-l într-un stâlp de iluminat public. În urma impactului, o femeie de 54 ani a murit, iar şoferul taxiului în care se afla aceasta, împreună cu un alt pasager, un tânăr, de 25 ani, au suferit leziuni grave fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Galaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
‘Şofeul de pe Lexus nu a consumat băuturi alcoolice. Din primele cercetări a rezultat faptul că acesta nu a acordat prioritate taxiului şi a intrat în coliziune cu acesta. Vom continua cercetările şi vom stabili exact ce s-a întâmplat‘, a declarat Cornel Păduraru, de la Poliţia Rutieră Galaţi.
Conform ultimelor informaţii obţinute de la anchetatori şoferul taxiul a fost externat şi se află într-o stare bună. Nu acelaşi lucru se poate spune despre pasagerul din dreapta, un tânăr de 25 de ani, care se află internat la secţia de Reanimare, în comă. Aceleaşi surse ne-au confirmat că şoferul Lexusului se numeşte Victor Ancuţa, are 19 ani şi nu a suferit leziuni. La Spital a ajuns însă prietena lui, care se afla în dreapta. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele lui Victor Ancuţa pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
O femeie şi-a pierdut viaţa iar doi bărbaţi au ajuns, luni, în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier petrecut în centrul municipiului Galaţi.
Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui Lexus, nu a acordat prioritate de trecere unui taxi, condus regulamentar de un bărbat de 27 ani, şi a intrat în coliziune cu acesta, proiectându-l într-un stâlp de iluminat