Produsele contrafăcute, aşa- zis naturale, vândute sub forma unor suplimente alimentare, au invadat piaţa românească. Deşi pare greu de crezut, chiar şi aşa-zisele produse naturale, care au un preţ mai ridicat, pot fi contrafăcute. Acestea conţin E-uri, care în majoritatea cazurilor sunt cancerigene. Cele mai riscante sunt aşa-zisele produse naturale pentru slăbit şi feluritele ceaiuri, produse care ajung în farmacii pe listele de suplimente nutritive, nu prin importurile clasice şi controlate de medicamente. După cum era şi uşor de intuit, principalele pieţe de aprovizionare sunt China şi India. Totuşi, cea mai bună sursă de “aprovizionare” o reprezintă internetul, acolo unde produsele contrafăcute au inundat mediul virtual, care nu poate fi controlat de către organele abilitate ale statului.
Invazia vine din mediul virtual
Tot mai multe medicamente contrafăcute sunt puse în vânzare pe internet, ceea ce prezintă un pericol real pentru sănătatea consumatorilor, cu atât mai mult cu cât organele de control abilitate în această direcţie nu prea au instrumente eficiente de a lupta împotriva fenomenului. Din câte se pare, cele mai vândute produse ar fi Viagra, hormoni de creştere, somnifere, antibiotice sau insulină. Ofertele sunt postate pe diferite site-uri, de la site-uri cu filme piratate sau cu filme pentru adulţi, până la cele aşa-zise de specialitate. Dacă autorităţile susţin că nu au o cifră reală a acestui fenomen, singura certitudine o reprezintă creşterea numărului de consumatori, respectiv a problemelor de sănătate care decurg din consumul produselor contrafăcute.
Farmaciile, destul de protejate
Întrucât lanțurile mari de farmacii au contracte destul de solide, cu parteneri serioși, iar produsele trec prin proceduri de verificare extrem de severe, riscurile apar nu atât în sfera medicamentelor clasice, cât în ceea ce privește p