Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulian Popa, despre dubla reuşită în meciul cu Gaz Metan: "Am simţit că dau gol cu capul!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 3 septembrie 2012 ·

Iulian Popa (27 de ani) mărturiseşte că nu se aştepta să fie eroul "stegarilor", dar "ştia" că-i va păcăli pe masivii fundaşi adverşi.

- Iulian, ai fost decisiv în meciul cu Gazul...

- Da, am marcat două goluri, dar nu consider că am fost decisiv. Mai degrabă oportunist. M-am aflat la locul potrivit şi am finalizat două ocazii lucrate foarte bine de către colegii mei. Batin, spre exemplu, a dat un gol superb creat de el. Eu doar am concretizat acţiuni colective.

- Nu eşti foarte înalt şi totuşi ai marcat cu capul.

- Crede-mă că am vorbit cu colegii înainte de meci şi le-am spus că voi da gol cu capul. Au rîs şi mi-au zis: "Piticule, cum să dai tu gol cu capul între fundaşii lor?, zici că sînt jucători de baschet! N-ai nici o şansă!". Am avut o premoniţie, însă mi se întîmplă destul de rar (rîde).

- V-aţi trezit de-abia după 0-1.

- Am simţit foarte bine momentul greu, cu toţii. Nici nu cred că a fost un penalty clar la golul Mediaşului, deoarece Taborda a atins mingea mai întîi. A fost o frustrare pe care am simţit-o la golul lor şi asta ne-a ajutat să revenim repede.

- Cum e din nou acasă, la echipa pentru care ai debutat, după ce ai mai jucat la Vîlcea şi la Sibiu?

- Mă bucur din tot sufletul că am revenit la Braşov. Sper să am evoluţii bune şi să nu îi dezamăgesc pe oamenii de aici, care au încredere în mine. Totodată, sper să îi mulţumesc şi pe suporteri, pe care îi rog să fie alături de noi şi în momentele mai grele. Ei trebuie să înţeleagă că sîntem o echipă în formare, avem un antrenor care îşi cunoaşte foarte bine meseria şi numai în timp vom putem avea rezultatele pe care şi le doresc.

3 goluri în 7 meciuri a marcat Popa în acest sezon

1,70 metri e înălţimea lui Popa. Stoperii medieşeni au 2,04 metri (Markovici), respectiv 1,83m (Zaharia)

Iulian Popa (27 de ani) mărturiseşte că nu se aştepta să f

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 2 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Circulaţie oprită pe DN 13, în judeţul Mureş, după ce o cisternă s-a răsturnat parţial, într-o curbă/ Traficul, deviat

News.ro acum o ora
Circulaţia rutieră este oprită, luni seară, pe DN 13, în judeţul Mureş, după ce o cisternă care transporta adeziv s-a răsturnat parţial, într-o curbă. Şoferul a fost rănit. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că traficul este oprit temporar

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum o ora
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 5 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

ULTIMA ORĂ UE, gata să negocieze cu SUA pe tema tarifelor vamale. Ursula von der Leyen anunță propunerea blocului comunitar

HotNews acum 3 ore
Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite în privința tarifelor comerciale, dar totodată pregătește și măsuri pentru a-și apăra propriile interese, a declarat luni Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, citată de Th

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Hidroelectrica va implementa o instalaţie de stocare cu baterii Li-ion în parcul eolian Crucea Nord, contract de 79,83 milioane lei fără TVA

News.ro acum 3 ore
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă finalizarea licitaţiei pentru achiziţia instalaţiei de stocare cu baterii Li-ion în parcul eolian Crucea Nord. Preţul contractului este de 79,83 milioane lei fără T

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum 3 ore
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 7 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°