Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga, despre "gluma" lui Victor Ponta: A fost o asemănare a României cu Libia, dar Ghadafi a fost Ponta şi Antonescu

Publicat in Gandul, luni 3 septembrie 2012 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că premierul a vrut să facă o glumă asemuind ce s-a întâmplat în România cu situaţia din Libia, menţionând însă că Victor Ponta a recunoscut, astfel, că a vrut să dea o lovitură de stat şi precizând că "Ghadafi a fost Ponta şi Antonescu".

"Domnul Ponta, inconştient, vrând să facă o glumă, ieri, a asemănat situaţia din România cu cea din Libia. Deci recunoaşte dânsul că a vrut să dea o lovitură de stat. Asta spunea domnul Ponta ieri când spune că la cererea noastră ar fi fost bombardată «România»", a arătat Blaga înainte de şedinţa BPN a PDL.

El a apreciat că până la urmă există un pic de adevăr în spusele premierului Ponta.

"Până la urmă are un pic de adevăr aicea, adevărul este că într-adevăr a încercat lovitura de stat încercând să-şi acapareze instituţiile statului în mod nedemopcratic, iar pe de altă parte putem spune că există o mare asemănare, îmi pare rău că trebuie să o fac, între România şi Libia din momentul lui Ghadafi numai că Ghadafi în România a fost dânsul şi cu Antonescu", a mai spus Vasile Blaga.

Premierul Victor Ponta le-a spus, luni, ambsadaorilor prezenţi la Reuniunea Dimplomaţiei Române, că situaţia recentă din România a semănat cu ce s-a întâmplat în Libia, în sensul că opoziţia cerea partenerilor externi ca ţara să fie "bombardată" pentru a arăta astfel că "lucrurile nu merg bine".

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că premierul a vrut să facă o glumă asemuind ce s-a întâmplat în România cu situaţia din Libia, menţionând însă că Victor Ponta a recunoscut, astfel, că a vrut să dea o lovitură de stat şi precizând că "Ghadafi a fost Ponta şi Antonescu".

"Domnul Ponta, inconştient, vrând să facă o glumă, ieri, a asemănat situaţia din România cu cea din Libia. Deci recunoaşte dânsul că a vrut să dea o lovitură de stat. Asta spunea domnul Ponta ieri câ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de ploi şi vijelii. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 18 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea. Patru judeţe se vor afla sub atenționare de cod portocaliu. Vremea se va răci accentuat duminică. ANM a

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 10 minute
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 2 ore
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

Nicuşor Dan, la Congresul Studenţilor din România: Mulţumesc tinerilor care au ieşit la vot în urmă cu o săptămână

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Nicuşor Dan le-a multumit tinerilor sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, că au ieşit la vot la turul al doilea al alegerilor prexzidenţiale, afirmând că aceştia au arătat că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara.

Ilie Bolojan, la sărbătorire a 150 de ani de la înfiinţarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor

News.ro acum 19 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul care a marcat 150 de ani de la înfiinţarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. El spune că familia Brătianu trebuie să fie „un imbold” pentru ca fiecar

Autoritățile din Vietnam au dispus blocarea aplicației Telegram

Mediafax acum 38 minute
Potrivit unui comunicat emis de Ministerului Științei și Tehnologiei, instituția a trimis notificări furnizorilor de internet pentru a implementa măsuri de blocare a activităților Telegram în Vietnam. Ordinul, datat 21 mai, solicită aplicarea acesto

Opt răniţi după un atac rusesc cu drone şi rachete asupra Kievului

Ziarul Financiar acum 2 ore
Opt persoane au fost rănite după ce Rusia a atacat sâmbătă dimineaţă capitala Ucrainei, Kiev, cu drone şi rachete, declanşând incendii, declară primarul oraşului, citat de Reuters. Martorii au văzut valuri succesive de drone zburând deasupra Kievulu

Dan Andronic, ANALIZĂ economică după alegerile prezidențiale: „România, în pragul falimentului! Treziți-vă!”

Gandul acum 28 minute
„România iese ușor dintr-o fază a interimatului, odată cu alegerile prezidențiale, fără să scape de sentimentul de ură și nedreptate care ne macină din ce în ce mai intens”, scrie jurnalistul Dan Andronic, într-un editorial pentru EVZ, precizând că

George Simion îi spune lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câștigător al alegerilor din România”: „Suveranitatea națională nu este negociabilă”

Gandul acum 58 minute
Liderul AUR și finalist în cursa prezidențială din 18 mai a scris vineri seară un mesaj pe platforma X, în care l-a etichetat pe președintele Franței. Geogre Simion îi transmite lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câștigător al alegerilor din

Ţările UE se opun propunerii Spaniei de a face catalana limbă oficială

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ţările membre ale Uniunii Europene s-au opus propunerii Spaniei de a transforma catalana în limbă oficială. Respingerea ar putea declanşa o criză politică la Madrid, relatează Politico. În schimbul sprijinului esenţial necesar pentru formarea unui n

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

13°/23°
dum.

9°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/14°
dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/22°