Până în prezent, peste 27.000 de sătmăreni şi-au depus dosarele în vederea obţinerii cetăţeniei maghiare la Centrul pentru Democraţie din municipiul Satu Mare. Potrivit declaraţiilor directorului acestui centru, Veres Kupan Eniko, de curând a fost completat dosarul cu numărul 9.000. Un asemenea dosar cuprinde cererile individuale ale membrilor unei familii, fiind vorba, în medie, de două – trei sau chiar patru persoane. O parte din solicitanţi au şi depus jurământul de credinţă faţă de statul vecin, o bună parte dintre solicitanţi obţinând deja cetăţenia maghiară. Numai săptămâna trecută, în cadrul unei festivităţi, peste 300 de sătmăreni au depus jurământul de credinţă la Primăria din Nyiregyhaza. Începând din aprilie 2011, în fiecare miercuri dimineaţă, centrul asigură transportul cu un microbuz la Nyiregyhaza. Alte sute sau chiar mii de sătmăreni şi-au depus în mod direct cererile pentru cetăţenia maghiară la primăriile oraşelor şi comunelor apropiate din judeţul Szabolcs-Szatmar-Bereg.
Potrivit directorului Veres Kupan Eniko, în ritmul actual, până la sfârşitul anului curent va fi completat într-un cadru festiv şi dosarul cu numărul 10.000. Astfel, numărul sătmărenilor care solicită cetăţenia maghiară va depăşi numărul de 30.000 de persoane. Având în vedere faptul că populaţia judeţului Satu Mare este de 329.000 de locuitori, rezultă că până în prezent 8,2% dintre sătmăreni şi-au depus cerere pentru a deveni cetăţeni ai Ungariei, iar până la sfârşitul anului procentul va creşte la 9,11%.
Citiţi şi ...:
Până în prezent, peste 27.000 de sătmăreni şi-au depus dosarele în vederea obţinerii cetăţeniei maghiare la Centrul pentru Democraţie din municipiul Satu Mare. Potrivit declaraţiilor directorului acestui centru, Veres Kupan Eniko, de curând a fost completat dosarul cu numărul 9.000. Un asemenea dosar cuprinde cererile individuale