Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat ca Uniunea Social Liberala va sustine propunerea PDL de depolitizare a Curtii Constitutionale.
"Suntem de acord cu propunerea PDL de depolitizare a structurilor, care sunt sub autoritatea Parlamentului sau sub controlul Parlamentului. Incercam sa depolitizam, sa gasim solutii asa incat ce scrie in lege sa fie si respectat, sa nu mai fie abuzuri in care o majoritate numeste 6 (judecatori - n. red.)", a explicat liderul social-democrat.
Dragnea: Incercam sa intelegem ca exista viata si dupa referendum
Anterior, vorbind despre depolitizarea Curtii Constitutionale, secretarul general al PSD Liviu Dragnea a precizat ca, "daca se vorbeste despre depolitizare, inseamna ca e politizata, inseamna ca jigneste judecatorii Curtii", facand trimitere la PDL, al carui presedinte, Vasile Blaga, a cerut depolitizarea CCR.
"Aceasta institutie este sfanta. (...) Nu stiu de ce vorbesc ei despre judecatorii de la Curte, pana acum ii aparau. Noi ii aparam in continuare", a afirmat Liviu Dragnea.
Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminica, la finalul reuniunii dintre conducerea formatiunii si parlamentarii PDL, ca printre subiectele discutate se numara si depolitizarea unor institutii importante ale statului, precum TVR, CNSAS, CNA sau CCR. Blaga sustine ca depolitizarea CCR poate avea loc gradual:
"Vom cere si celorlalte formatiuni politice ca atunci cand un judecator isi incheie mandatul actual sa fie propus un magistrat... Noi vom propune ca el sa nu mai fie desemnat de grupurile parlamentare ale PDL, spre exemplu, cum a fost pana acum, ci ne vom adresa CSM si inaltei curti sa faca propuneri. Nu e nevoie de schimbat niciun acord de lege, doar un acord tacit intre grupurile parlamentare", a explicat liderul democrat-liberal.
Propunerile