Data: 03.09.2012
Elemente cheie: Leul- singura moneda din UE care a scazut in 2012 in raport cu Euro. La nivel european, doar Dinarul Sarbesc a scazut mai mult decat Leul fata de Euro.
După primele 8 luni ale anului, leul este singura monedă din UE care a scăzut faţă de Euro
„ Leul este singura monedă din UE – şi printre puţinele din lume- care marchează o scădere comparativ cu Euro după primele opt luni din an. La nivelul monedelor din Europa, Leul a fost depăşit doar de Dinarul Sârbesc, care a înregistrat pe pieţele financiare cea mai mare depreciere faţă de Euro în aceeaşi perioadă”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Euro a intrat, încă de anul trecut, pe un trend de depreciere, în special faţă de valutele majore, în primul rând din cauza crizei datoriilor suverane, rămasă încă fără soluţii şi cu risc de contagiune; monedele din UE
s-au comportat diferit în funcţie de elementele interne ale fiecărei ţări. Astfel, Forintul Maghiar a atins minime istorice la începutul acestui an, pe fondul tensiunilor din Ungaria şi al disputelor dintre guvernul de la Budapesta şi FMI; ulterior, pieţele financiare au înregistrat o corecţie, moneda intrând pe o pantă de apreciere, fiind susţinută în ultimele luni de perspectiva unui nou acord financiar al Ungariei cu instituţiile internaţionale. După primele opt luni ale anului, Forintul marchează cea mai mare creştere faţă de Euro, respectiv de 9,11% (la 31 august comparativ cu începutul lunii ianuarie). În aceeaşi perioadă, Zlotul Polonez
s-a apreciat cu 6,58% comparativ cu Euro, guvernul de la Varşovia anticipând o creştere economică de 2,5% în 2012 şi de 2-2,5% în 2013. Euro s-a depreciat în acest an cu 6,46% faţă de Coroana Suedeză şi cu 5% faţă de Lir