Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocaj naţional pe fonduri europene

Publicat in Adevarul, luni 3 septembrie 2012 · ·

Unul dintre cele mai importante programe prin care România putea lua fonduri UE, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), este într-un blocaj prelungit care riscă să trimită în faliment afacerile din jurul lor.

Beneficiari disperaţi făcând slalom între datorii, angajaţi şi credite, angajaţi care au plecat din mediul privat şi au ajuns în proiecte europene pe care le considerau sigure, furnizori blocaţi, facturi neplătite, datorii accumulate. Aşa stau în acest moment lucrurile printre beneficiarii POSDRU pentru care nu se mai fac decontări din luna iulie, dar cărora nu li s-a spus că nu au nicio şansă până după octombrie. Şi chiar mai rău.

„Eu am avut noroc să primesc 30% prefinanţare. Dar sunt alţii care nu au primit decât poate 10 sau 5%. Îţi dai seama în ce situaţie se află ei. Şi atunci ne întreabă la capătul programului cum ne-am îndeplinit obiectivele, cum stau lucrurile la grupurile-ţintă. Păi cum să stea? Prost o să stea dacă tu mă blochezi în mijlocul proiectului", spune coordonatoarea unui proiect de 500.000 de euro pentru piaţa forţei de muncă.

„De ce suferim toţi pentru hoţiile unora?"

„Noi am respectat regulile de joc, în mod responsabil, acordând atentia cuvenită contractului de finanţare şi cheltuirea banului public. Ce nu înţelegem este de ce suntem băgaţi în aceeaşi oală cu cei care nu au respectat regulile de joc. Nu mă îndoiesc că sunt şi proiecte care au foarte multe inadvertenţe. Dar vrem să se facă diferenţa. Cei care au lucrat bine să fie respectaţi şi decontaţi, iar cei care au lucrat prost să îşi asume consecinţele", a declarat pentru „Adevărul Europa", Corina Dragomirescu, unul dintre coordonatorii Academiei de Advocacy care derulează un proiect important finanţat prin POSDRU.

Care este soluţia? „De exemplu, un beneficiar de proiect care are relaţia contractual

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 51 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 17 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 36 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°