Rafael Nadal, care a evoluat ultima oara pe 28 iunie, va mai lipsi din circuitul de tenis inca doua luni, din cauza unei accidentari la un genunchi, a anuntat, luni, intr-un comunicat, numarul 3 mondial. Sursa imagine: paydayadvanceuk.co.uk
"Am inca multi ani in fata mea si am nevoie de odihna", a declarat Nadal, care astfel nu va participa la semifinala Cupei Davis cu SUA, prevazuta in perioada 14-16 septembrie, la Gijon, potrivit realitatea.net.
El a precizat ca evolutia accidentarii sale a fost "pozitiva in ultimele saptamani, ceea ce a permis evitarea unei interventii chirurgicale".
In comunicat se arata ca sportivul sufera de o "ruptura partiala a tendonului rotulian si de o inflamare a tesutului gras interrotulian la genunchiul stang (sindromul Hoffa)".
"Voi reveni cand nu imi va mai fi rau si cand voi putea juca la capacitate completa. Sunt linistit. Dupa ce am discutat cu medicii, m-am bucurat sa aflu ca evolutia accidentarii a fost pozitiva si ca nu va avea loc o interventie chirurgicala", a afirmat Nadal.
Spaniolul nu a mai jucat de cand a fost eliminat in turul doi la Wimbledon de cehul Lukas Rosol.