În acest weekend s-a încheiat la Mangalia încă o ediţie a Galei Tânărului Actor. Din păcate, evenimentul a fost îndoliat de moartea „părintelui" său, regizorul Cornel Todea.
Gala HOP, căci aşa se numeşte ea de 15 ani încoace, acest concurs constituind primul „hop" din viaţa unui actor debutant, a fost deschisă nu de maestrul său de ceremonii din fiecare an, Cornel Todea, ci de preşedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, care a anunţat că această „înlocuire" s-a făcut în ultimul moment, pentru că regizorul Cornel Todea „e suferind". Nu au trecut însă nici 24 de ore de la deschiderea evenimentului, când participanţii au aflat din presă ştirea morţii celui care a pus bazele Galei HOP. Actorul Marius Rizea, membru al juriului, care preluase rolul de amfitrion de la Ion Caramitru, a anunţat în mod oficial trista veste chiar înaintea începerii celei de-a doua seri de concurs.
Pe site-ul UNITER a apărut o emoţionantă „epistolă" care suna cam aşa: „Dragă domnule Todea, prietenii, colegii, concurenţii, noi toţi cei prezenţi la Gala Tânărului Actor HOP îţi mulţumim pentru ceea ce ne-ai oferit de-a lungul timpului, pentru generozitatea-ţi de care ne-am bucurat, pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat în fiecare moment al vieţii tale. Suntem aici, la Mangalia, în cea de-a doua zi a celei de-a XV-a ediţii ale Galei HOP şi ne simţim mai singuri, dar ştim că eşti şi vei fi mereu cu noi, când îţi vom duce mai departe visul început din dragoste pentru teatru".
Show must go on
Şi pentru că şi artistul dispărut şi-ar fi dorit ca spectacolul să continue, Gala HOP a continuat apoi, conform programului.
Dacă în anii trecuţi juriul s-a plâns că nu prea a avut de unde alege, interesul pentru această competiţie în rândul absolvenţilor şcolilor de teatru fiind destul de scăzut, anul acesta însă numărul celor înscrişi în concurs a fost foarte mare. Cantitate