Comuna Bonţida s-a umplut de maşini cu numere din diverse judeţe ale ţării, chiar şi din Neamţ. Scena micuţă a fost amplasată în faţa ruinei castelului medieval, care a dat un aer aparte evenimentului trist pentru fanii Iris. "Cristi, te iubim şi-ţi vom fi
alături mereu", a scris pe un tricou un tânăr venit din Deva la Cluj pentru a-şi vedea trupa favorită alături de mama lui care i-a dat flori lui Minculescu.
Spectatorii au aprins brichete şi telefoane şi au fredonat "Baby, baby, tu vei fi a mea".
Formaţia a cântat atât piese de pe ultimele albume, cât şi vechi precum "Trenul fără naş". La bis au cântat "Somn Bizar" şi "Strada ta", care a fost şi ultima melodie din concert. Este ştiut că toate concertele Iris se încheiau cu melodia "Floare de iris" şi cu refrenul "iar când noi nu vom mai fi, vă veţi aminti că a fost odată Iris.. ". Se pare că Minculescu a fost prea emoţionat pentru a cânta aceste versuri la ultimul concert alături de colegii cărora le-a mulţumit pe scenă.
"Mulţumesc lui Boro, Valter şi Nelu că mi-au fost alături în toţi aceşti ani şi soţiei mele pe care a trimis-o Dumnezeu să mă salveze. Vă iubesc", au fost ultimele cuvinte ale lui Cristi Minculescu după care a făcut cu mâna publicului.
Apoi a coborât de pe scenă şi s-a urcat în dubiţa formaţiei fără a da vreo declaraţie presei. Maşina s-a strecurat prin mulţime şi i-a dus pe cei de la Iris imediat după terminarea recitalului spre stupefacţia fanilor care aşteptau autografe sau să vorbeascu cu Cristi Minculescu.
Comuna Bonţida s-a umplut de maşini cu numere din diverse judeţe ale ţării, chiar şi din Neamţ. Scena micuţă a fost amplasată în faţa ruinei castelului medieval, care a dat un aer aparte evenimentului trist pentru fanii Iris. "Cristi, te iubim şi-ţi vom fi
alături mereu", a scris pe un tricou un tânăr venit din D