Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puciul văzut de la Bruxelles

Publicat in Adevarul, luni 3 septembrie 2012 ·

Comisarul European pentru Justiţie, Viviane Reding, a făcut recent o afirmaţie crucială: „Menţinem o supraveghere atentă (a situaţiei din România) după lupta politică teribilă din iulie şi august.

Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar". Aşadar, la cel mai înalt nivel al Comisiei Europene este folosit cuvântul „puci". Asta mă face să reamintesc de unde a pornit totul: de la loviturile gangstereşti date de USL în ziua de marţi, 3 iulie 2012. Reproduc textul pe care l-am scris în acea zi tragică pentru democraţia din România. Un text cu un titlu care, din păcate, s-a confirmat: „Gustul amar al loviturii de stat".

„Aceste rânduri nu sunt scrise de un ziarist, ci de un cetăţean. Iar acesta nu este un editorial, ci un strigăt de disperare.

Da, este o lovitură de stat. Nu una militară, cu tancuri şi vipuşti, ci una derulată de două instituţii civile - Parlamentul şi Guvernul -, prin încălcări succesive ale legii. De fapt, prin încălcarea mai multor legi, inclusiv a legii supreme - Constituţia.

De unde ştiu că e lovitură de stat? Îi simt gustul. E un gust amar, care vine din stomac şi ajunge în cerul gurii, provocându-mi o stare de greaţă şi un sentiment de nesiguranţă.

În ultimele săptămâni mi s-a întâmplat ceva ce nu mai păţisem de multă vreme: am simţit pericolul. Mi s-a întâmplat de câteva ori în viaţă să simt pericolul.

Prima dată - în anii '80, când ameninţarea era difuză, plutea în aer, nu avea contur, dar o simţeam aproape. A doua oară - în prima jumătate a anului 1990, când, abia ieşiţi din euforia însângerată a Revoluţiei, am avut revelaţia unei înşelătorii istorice, prin instalarea la putere a unei clici de sorginte stalinistă. A treia oară - la mineriada sângeroasă din 13-15 iunie 1990. A patra oară - la mineriada din ianuarie 1999. Şi a cincea oară - când în finala prezidenţială din 2000 au ajuns Ion Iliescu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Fără imigrație, Germania ar fi, fără îndoială, o țară mai săracă”, spune președintele Steinmeier

HotNews acum 35 minute
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a făcut apel vineri la dezbateri „raționale” cu privire la migrație, pe fondul intensificării controalelor la frontieră decise de noul guvern al țării, relatează dpa, conform Agerpres. „Imigrația nu a fost

Federația Română de Fotbal, mesaj pentru români înaintea alegerilor prezidențiale: „E un meci prea important ca să stai pe margine”

Libertatea acum o ora
Federația Română de Fotbal (FRF) îndeamnă cetățenii să participe la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, care îi opune pe Nicușor Dan și George Simion.

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 2 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Emmanuel Macron avertizează asupra ingerințelor care „ne subminează democrațiile” în Europa: „România trăiește asta chiar acum”

HotNews acum o ora
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vineri „ingerințele” în alegerile care vor avea loc în Europa, în special în România, ingerințe care „ne subminează democrațiile”, relatează AFP, conform Agerpres. „Vedem în contextul alegerilor noastr

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 142.000 de alegători au votat în străinătate până la ora 18.30

Ziua Constanta acum o ora
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 18:30, 142.132 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

George Simion, apel către Maia Sandu: Frauda nu este o valoare europeană

BusinessMagazin acum 50 minute
Candidatul AUR la prezidenţiale, George Simion, îi cere Maiei Sandu să oprească turismul electoral din R.Moldova. „Frauda nu este o valoare europeană”, adaugă el. Autorităţile, inclusiv MAE, transmit că nu au fost raportate probleme cu privire la mo

Mesaje RO-Alert trimise în mai multe localități din Prahova, după ce mai mulți urși au fost văzuți în zone locuite

Libertatea acum 49 minute
Trei mesaje RO-Alert au fost emise vineri în județul Prahova, după ce urși au fost observați în zone locuite. Potrivit News.ro, două avertizări au vizat stațiunea Sinaia, iar a treia comuna Cornu.

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum o ora
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 3 ore
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

O betonieră s-a răsturnat de pe podul din Agigea. Șoferul a fost preluat de elicopterul SMURD

Adevarul acum o ora
O betonieră s-a răsturnat, vineri după-amiază, de pe podul din Agigea, la intrarea în Portul Constanţa Sud Agigea, iar conducătorul auto a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la Spitalul Judeţean Constanţa. Victima era conştientă.

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°