Armenia a avertizat luni că este pregătită de "război", pe fondul puternicelor tensiuni cu statul vecin Azerbaidjan, acutizate după ce Baku a graţiat şi promovat un ofiţer azer condamnat pe viaţă în Ungaria pentru decapitarea unui militar armean.
"Nu dorim războiul, însă dacă suntem constrânşi, ne vom bate şi vom câştiga", a declarat preşedintele Serj Sarkisian, într-un comunicat difuzat luni pe site-ul său.
Preşedintele azer Ilham Aliev l-a graţiat pe Ramil Safarov la revenirea acestuia în ţară vineri, după extrădarea din Ungaria, unde îşi ispăşea pedeapsa pentru crima comisă în 2004, în timpul unui stagiu organizat de NATO la Budapesta pentru militari din fosta URSS.
Primit ca un erou, Safarov a fost promovat la rangul de maior, a primit o locuinţă şi plata soldei pe cei 8 ani petrecuţi în închisoare.
Şeful statului armean a denunţat Azerbaidjanul drept "un stat în care se ordonă ilegal punerea în libertate şi unde este glorificat public orice ticălos care a omorât oameni numai pentru faptul că sunt armeni".
Erevanul a anunţat vineri că rupe relaţiile diplomatice cu Budapesta, deşi aceasta a declarat că a respectat toate prevederile internaţionale în materie şi că primise asigurări din partea Azerbaidjanului că ofiţerul îşi va ispăşi restul pedepsei în ţara sa.
Erevan şi Baku îşi dispută de mulţi ani controlul asupra enclavei armene Nagorno-Karabah, alipită la Azerbaidjan în epoca sovietică. Regiunea şi-a proclamat independenţa, nerecunoscută de comunitatea internaţională, la capătul unui război care a provocat 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi, între 1988 şi 1994. În pofida armistiţiului semnat în 1994, Armenia şi Azerbaidjan nu au reuşit să se pună de acord asupra statutului regiunii.
Sursa: Agerpres