Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie în discotecile din judeţ

Publicat in Vocea Brailei, luni 3 septembrie 2012 ·

* zeci de persoane au trecut prin sita oamenilor legii, care au verificat şi autoturismele aflate în trafic * amenzile aplicate s-au ridicat la aproape 4.000 de lei

Discotecile din judeţ au fost din nou în atenţia oamenilor legii, în acest week-end. Zeci de persoane au fost legitimate, iar autovehiculele care circulau prin zonele respective au fost verificate, amenzile aplicate ridicându-se la aproape 4.000 de lei.

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei au acţionat în localităţile Dudeşti, Filipeşti, Surdila Găiseanca şi Vişani, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă. Poliţiştii au avut în vizor zonele unde sunt organizate discoteci, ei acţionând şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe arterele de circulaţie din zona de competenţă. "Poliţiştii au efectuat controale la 4 societăţi comerciale cu profil discotecă, au legitimat 30 de persoane, 10 fiind controlate corporal sumar, au verificat în trafic 15 autovehicule şi au constatat 10 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 1.010 lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

În aceeaşi noapte, între orele 22.00- 3.00, au ieşit la "vânătoare" şi lucrători de la Poliţia oraşului Ianca şi din cadrul Secţiei de Jandarmi Făurei. Aceştia au acţionat la discotecile din Ianca, Gradiştea şi Şuţeşti. Un număr de 34 de persoane au fost legitimate de forţele de ordine, dintre care 12 au fost controlate corporal sumar. Poliţiştii au verificat în trafic 20 de autovehicule, au constatat 8 contravenţii, pentru care au dat amenzi în valoare totală de 2.960 de lei şi au reţinut un permis de conducere.

* zeci de persoane au trecut prin sita oamenilor legii, care au verificat şi autoturismele aflate în trafic *

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 13 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 7 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 10 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 10 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Horoscop joi, 26 decembrie. Ce rezervă zodiilor a doua zi de Crăciun

Adevarul acum 10 ore
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de joi, 26 decembrie. Află ce rezervă a doua zi de Crăciun pentru zodii.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 8 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°