România a pierdut orice şansă de a adera într-o perioadă previzibilă la spaţiul Schengen de liberă circulaţie după atacurile aduse statului de drept de către guvernarea USL. După declaraţiile de la sfârşitul săptămânii trecute ale preşedintelui Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi ale comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, se prefigurează decuplarea Bulgariei de România şi izolarea pe termen nelimitat a ţării noastre. Acest eşec major de politică externă al Guvernului Ponta va afecta mai ales cetăţenii simpli şi schimburile comerciale la nivel de întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi libera circulaţie a forţei de muncă româneşti pe piaţa europeană.

Aderarea la spaţiul Schengen are, la fel ca aderarea la Uniunea Euro­peană, o dimensiune politică esenţială. Altfel spus, indiferent dacă o ţară candidată îndeplineşte toate precondiţiile cerute în domeniile legislativ (acquis), procedural sau etnic (înzestrare, training etc.), decizia finală de acceptare sau de respingere este întotdeauna politică. Din acest motiv, ea aparţine şefilor de stat sau de guvern reuniţi în Consiliul European - organismul suprem de decizie în UE - şi nu este de compentenţa instanţelor inferioare precum Comisia Europeană, care nu poate da decât verdicte tehnice.

De la ade­rarea României şi Bulgariei la UE, în 2007, mai multe state membre - mai ales statele nordi­ce - au considerat în mod tradiţional că cele patru "obiective de referinţă" (benchmark-uri) ale Mecanismului de Coope­rare şi Verificare au o com­ponentă politică semni­ficativă de vreme ce este nevoie de voinţă politică pentru a combate corupţia şi pentru a asigura independenţa Justiţiei şi au încurajat condiţionarea de progresele realizate de cele două ţări în cadrul MCV şi de înde­plinirea obiectivelor lor politice, cum ar fi Schengen. De aceea, această condiţionare a figurat în mai multe dintre proie