Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giurgiu vrea să știe cum a cumpărat Mechel combinatul metalurgic

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 3 septembrie 2012 ·

Deputatul independent Mircia Giurgiu solicită conducerii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) să facă public contractul prin care a fost vândută „Industria Sârmei” Câmpia Turzii către Mechel.

Deputatul spune că a făcut această solicitare deoarece „cumpărătorul intenţionează să închidă această unitate economică de care depind peste 25.000 de oameni”.

Mircia Giurgiu cere să se facă public contractul pentru a se afla în primul rând dacă cumpărătorul a respectat clauzele contractuale. „Vrem să aflăm, în special, dacă au fost respectate clauzele contractuale de către cumpărător deoarece credem că, în mod normal, ar fi trebuit păstrate obiectul de activitate şi numărul de salariaţi, dar şi să fie alocate sume pentru investiţii care să ducă la dezvoltarea societăţii. În condiţiile în care nimic din acestea nu s-a făcut, ci, dimpotrivă, an de an au fost efectuate disponibilizări de salariaţi şi desfiinţate secţii de producţie, avem suspiciunea că, de fapt, de la început s-a dorit doar scoaterea de pe piaţă a unei societăţi foarte importante şi închiderea, în cele din urmă”, se arată în solicitarea deputatului clujean.

Disponibilizări masive decise de patronat

Giurgiu mai spune că având în vedere faptul că zona Câmpia Turzii este o zonă industrială există riscul ca prin închiderea acestei unităţi economice, locuitorii de aici să nu mai aibă nicio perspectivă pentru a fi create locuri de muncă.

„E nevoie de verificarea tuturor aspectelor şi clauzelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare pentru a găsi cele mai bune soluţii care să ducă la continuarea activităţii”, conchide Giurgiu.

Vă reamintim că până acum au fost disponibilizaţi 750 de muncitori din totalul de 1.800 ai Mechel Câmpia Turzii. Potrivit conducerii Prefecturii Cluj, este posibilă concedierea a încă 800 de angajaţi astfel că în fabrică ar putea

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 21 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 41 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 21 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 11 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Alertă în Sibiu: Urs semnalat pe DN7, în zona localităţii Veştem. Mesaj RO-Alert transmis populaţiei

Ziarul Financiar acum 10 ore
Un urs a fost semnalat în urmă cu puţin timp în localitatea Veştem, pe DN 7, în apropierea unui sens giratoriu, a anunţat slt. Andreea Ştefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu. Apelul a fost primit prin numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa loculu

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°