Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Turzii ediţia a XII a au ajuns la final

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 3 septembrie 2012 ·

Timp de trei zile oraşul de pe Arieş s-a aflat la ceas de sărbătoare. Startul manifestărilor a avut loc vineri la ora 10, când sala mare a primăriei Turda a găzduit ceremonia de deschidere a celei de-a XII-a ediţii a Zilelor Turzii.

Maestrul de ceremonie a fost viceprimarul Lucian Nemeş, care în discursul inaugural, a prezentat pe scurt programul evenimentului, invitându-i totodată pe toţi turdenii să se bucure de trei zile de relaxare, pline de evenimente pentru toate gusturile şi toate vârstele.

Atât autorităţile judeţene cât şi reprezentanţii Guvernului au vorbit depre crearea la Turda a unui pol de putere, necesitatea găsirii unor investitori în vederea creării locurilor de muncă, dezvoltarea turismului şi valorificarea moştenirii istorice sunt doar câteva din direcţiile de dezvoltare pe care oraşul, trebuie să le urmeze în viitorul apropiat.

A urmat deschiderea Expo Flora 2012

Pentru ediţia de anul acesta au fost prezenţi 35 de expozanţi, mai mulţi decât anul trecut, spun organizatorii. Noua locaţie situată în incinta Liceului Teoretic Liviu Rebreanu din Turda, nu a fost aleasă întâmplător, majoritatea evenimentelor dedicate zilelor oraşului având loc pe strada Tineretului , fluxul de vizitatori fiind implicit mai mare.

Au predominat cultivatorii de flori din Turda, Cluj Napoca, Mihai Viteazu, urmaţi de Baia Mare, Ocna Mureş, Alba, Sibiu şi Piteşti. Nu au lipsit nici horticultorii din străinătate – Ungaria.

Concursul naţional de proză scurtă şi eseu a adus un premiu la Turda

Ediţia a XXI a a consursului naţional de proză scurtă şi eseu a recompensat valoarea scriitorilor turdeni care, iată după 20 de ediţii s-au hotărât să participe la competiția menționată.

Sâmbătă cu începere de la ora 16 a avut loc festivitatea de premiere a celor care şi-au trimis creaţiile literare la Cluj pentru a fi jurizate. La eveniment au pa

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°