Mesajul a fost trimis. Multumesc!

47 de posturi de poliţie locală reînfiinţate în judeţ

Publicat in Brasovul Tau, luni 3 septembrie 2012 ·

Începând cu data de 1 septembrie judeţul Braşov la fel ca şi celelate judeţe din ţară au din nou poliţie rurală, asta la nici un an de la desfinţarea posturilor. Decizia vine şi ca urmare a statisticilor din ultima perioadă care au arătat că infracţionalitatea a crescut în aceste zone dar şi a sondajelor de opinie care au scos la iveală dorinţa majorătăţii sătenilor de a avea posturi de poliţie în comunităţile în care trăiesc. Astfel, se va reveni la cele 47 de posturi de poliţie rurală în judeţul Braşov. Funcţia de şef de post va fi reînfiinţată urmând ca aproximativ 162 de poliţişti să se întoarcă la sate. La nivel naţional statisticile vorbesc despre o creştere a infracţionalităţii în mediul rural de peste 30%. În judeţul Braşov cifrele arată ceva mai bine, creşterea constatată de poliţişti fiind ceva mai mică - 24%. Chiar şi aşa majoritatea sătenilor şi-au exprimat dorinţa de a avea măcar un post de poliţie rurală în sat, acest lucru fiind arătat într-un sondaj de opinie. "Începând cu data de 1 septembrie Inspectortul Judeţean de Poliţie trece îmtr-o nouă fază de lucru în ceea ce priveşte competenţele şi caracteristicile poliţiei în mediul rural, revenirea pe data de 1 septembrie la posturile de poliţie rural, cele care au fost desfinţate în data de 1 octombrie 2011" a declarat comisar şef Soriu Melinte, adjunct al şefului IPJ Braşov.

Începând cu data de 1 septembrie judeţul Braşov la fel ca şi celelate judeţe din ţară au din nou poliţie rurală, asta la nici un an de la desfinţarea posturilor. Decizia vine şi ca urmare a statisticilor din ultima perioadă care au arătat că infracţionalitatea a crescut în aceste zone dar şi a sondajelor de opinie care au scos la iveală dorinţa majorătăţii sătenilor de a avea posturi de poliţie în comunităţile în care trăiesc. Astfel, se va reveni la cele 47 de posturi de poliţie rurală în judeţul Braşov. Funcţia

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum 25 minute
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum 33 minute
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui oficial citat de Reuters, administraţia Biden intenţionează să furnizeze o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru a opri înaintarea trupelor ruse, inclusiv mine terestre, drone, rachete Stinger şi muniţie pentru sist

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum 48 minute
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

Vin ninsorile! Meteorologii au emis cod galben în 11 județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 33 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 28 noiembrie, un cod galben de ninsori, valabil până sâmbătă dimineaţa în zone din 11 judeţe. Nu vom fi ocoliți nici de ploi. Este în vigoare şi o informare de precipitaţii moderate cantitat

Riscuri majore în 2025: majorarea taxelor, recesiune, dezinformarea și conflictele armate.

Adevarul acum 56 minute
Principalele riscuri care planează asupra economiei românești pentru 2025 sunt atât economice – majorarea taxelor și recesiune, cât și non-economice - dezinformarea și conflictele armate.

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum o ora
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

Vreme severă în următoarele zile: ninsori abundente la munte, ploi şi vânt puternic în toată ţara

Mediafax acum o ora
De joi seara până sâmbătă seara, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere dinspre vest şi nord-vest. Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania şi Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) şi pe parcursul nopţii

Patru rachete ruseşti vizând o hidrocentrală din Ucraina au survolat nordul R.Moldova,afirmă locuitori din satul Bîrnova

News.ro acum 47 minute
Patru rachete ruseţti au traversat joi spaţiul aerian al Republicii Moldova, anunţă pe Facebook un fost deputat, Valentin Chilat, un locuitor al saului Bârnova, în raionul Ocniţa (nord), relatează site-ul nordnews.md. Primarul satului Bîrnova, Valer

Donald Trump, întâlnire cu Mark Zuckerberg la Mar-a-Lago. Despre ce au vorbit cei doi. Șeful Meta „a fost foarte clar”

HotNews acum 2 ore
Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu Mark Zuckerberg, la reședința Mar-a-Lago. Întâlnirea a fost confirmată de reprezentanţii celor doi și a avut ca scop îmbunătățirea relației șefului Meta cu președintele ales, potrivit The New York Times. Zucke

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

1°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°