Specialiştii americani sunt de părere că dacă sunt îndeplinite anumite condiţii de mediu şi satisfacţia creşte, aportul de calorii produs de mâncarea de la fast-food nu ar fi asa ridicat.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Cornell au demonstrat în urma unui studiu că în cazul în care în fast food-uri ar exista lumină difuză şi jazz, iubitorii mâncării de tip fast food consumă cu 175 mai puţine calorii decât în mod normal. Ei au realizat acest studiu împărţind în două zone, una păstrându-şi atmosfera obişnuită iar cealaltă fiind dotată cu lumini difuze şi cu muzică în difuzoare.
Cercetătorii le-au cerut participanţilor să-şi aleagă una dintre cele două zone iar mai apoi au notat cât timp a petrecut fiecare în restaurant şi ce cantitate de alimente a consumat. Concluziile au arătat că deşi participanţii din zona cu o atmosferă mai relaxantă au petrecut un timp mai îndelungat în restaurant, ei au consumat mai puţine alimente. De aseamenea, probabilitatea ca aceştia să comande ceva în plus a fost mai scăzută decât în rândul persoanelor din grupul de control.
De asemenea, persoanele din zona nouă a restaurantului au declarat că deşi au consumat cu 18% mai puţine calorii decât restul subiecţilor, aceştia s-au simţit mai bine. Astfel, conform dailymail.co.uk, specialiştii americani le sugerează restaturantelor de tip fast food să creeze o atmosferă mai relaxantă pentru clienţi, pentru ca aceştia să nu mai consume atât de multe calorii la o singură masă.
Specialiştii americani sunt de părere că dacă sunt îndeplinite anumite condiţii de mediu şi satisfacţia creşte, aportul de calorii produs de mâncarea de la fast-food nu ar fi asa ridicat.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Cornell au demonstrat în urma unui studiu că în cazul în care în fast food-uri ar exista lumină difuză şi jazz, iubitorii mâncării de tip fast food consumă cu