Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Rectificarea bugetară s-a făcut fără a se ţine cont de culoarea politică a primarilor”

Publicat in Curierul de Valcea, marți 4 septembrie 2012 ·

• susţine deputatul Aurel Vlădoiu Săptămâna trecută, Guvernul condus de Victor Ponta a realizat o rectificare bugetară extrem de importantă pentru buna funcţionare a instituţiilor statului. Trebuie remarcat, în primul rând, că primăriile din toată ţara primesc, pentru prima dată în ultimii ani, bani pentru plata arieratelor fără a se ţine cont de culoarea politică a primarului. Astfel, 500 de milioane de lei ajung la autorităţile locale pentru plata arieratelor, iar 100 de milioane sunt direcţionaţi către la acele autorităţi locale care nu mai au bani pentru plata salariilor. Deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu explică ne aduce rectificarea bugetară şi-n domeniul social: „Încă o dată, Guvernul Ponta garantează reîntregirea salarii­lor bugetarilor. În plus, vom da înapoi pensionarilor banii reţinuţi ilegal de PDL, prin plata CASS şi mărim ajutoarele primite de însoţitorii persoanelor cu handicap, în contextul în care Emil Boc şi PDL le luaseră acestora dreptul la un trai decent. În domeniul agricol, apare un ajutor financiar acordat fermierilor cu un teren cuprins între 1-10 hectare, afectaţi în această perioadă de secetă, iar plata subvenţiilor pentru crescătorii de păsări şi porci este garantată. De asemenea, sunt garantanţi banii pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri europene. Toate acestea arată că actualul guvern se deosebeşte profund faţă de fosta guvernare PDL, care şi-a bazat actul de guvernare pe doi piloni: alocarea politizată a fondurilor şi drenarea banilor publici către clientela de partid”, a conchis social – democratul Aurel Vlădoiu.

• susţine deputatul Aurel Vlădoiu Săptămâna trecută, Guvernul condus de Victor Ponta a realizat o rectificare bugetară extrem de importantă pentru buna funcţionare a instituţiilor statului. Trebuie remarcat, în primul rând, că primăriile din toată ţara primesc, pentru prima dată în ultimii ani, bani pentru plata

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum o ora
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum o ora
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

Angel Tîlvar: Execuţia bugetară pe anul trecut se va apropa de sută la sută / Am avut alocare de 2,28- 2,29 la sută din PIB şi avem cheltuieli de 2,26%

News.ro acum 32 minute
Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a decarat, marţi seară, că este mulţumit de execuţia bugetară pentru anul trecut care se apropie de sută la sută. Potrivit ministrului, MApN a avut o alocare de 2,28 la sută din PIB şi a cheltuit 2,26 la sută. ”Exec

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 2 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 6 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Trump spune că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că, după ce va reveni la Casa Albă, va schimba numele Golfului Mexic, situat pe coasta de sud a Statelor Unite, în „Golful Americii”, relatează AFP. „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum o ora
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°