Femeia acuzată că a sechestrat, ameninţat şi violat un taximetrist din Tulcea va fi cercetată în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, informează Mediafax.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus începerea urmăririi penale faţă de Luminiţa Perijoc, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi tentativă de omor.
"Ca urmare a externării acesteia din spital, procurorii au procedat luni, la audierea învinuitei Luminiţa Perijoc, context în care s-a dispus faţă de învinuită măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile", precizează Ministerul Public.
În noaptea de 22 spre 23 august 2012, aflată în stare de ebrietate, femeia l-a invitat în apartamentul în care locuieşte singură pe taximetristul căruia îi solicitase în mod repetat în acea zi să îi cumpere băuturi alcoolice şi ţigări. Sub ameninţarea unui cuţit, aceasta l-a obligat să întreţină relaţii sexuale, iar când acesta a încercat să iasă din locuinţă, i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona capului.
"Expertiza psihiatrică efectuată în cauză a concluzionat că învinuita prezenta o intoxicaţie alcoolică acută şi discernământ prezent la momentul comiterii faptelor", spune sursa citată.
Femeia acuzată că a sechestrat, ameninţat şi violat un taximetrist din Tulcea va fi cercetată în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, informează Mediafax.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus începerea urmăririi penale faţă de Luminiţa Perijoc, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi tentativă de omor.
"Ca urmare a externării acesteia din spital, procurorii au procedat luni, la audierea învinuitei Luminiţa Perijoc, context în care s-a dispus faţă de învinuită măsura obl