… si-a mai castigat inca o data, a cata oara ?, cand nimeni nu-i mai acorda nici umbra unei sanse. A castigat pe genunchi, cu fundul pe linie cum se zicea la admiterea la medicina, la masa verde, gratie nu mult-iubitului popor, ci Curtii Constitutionale, capitalistilor occidentali, bubulilor. Dar a castigat. Pana si adversarii cei mai turbati au trebuit sa recunoasca asta. Scrasnit, cu spume la gura, dar au recunoscut.

Harmalaia mediatica, de toate culorile, si-a depasit propriile recorduri – cu o exceptie : Traian Basescu. La inceput au crezut ca e o intamplare. Chiorul s-a imbatat de fericire si nu mai poate iesi in lume nici macar c-o declaratie. Nu mai poate nici hahai, ambetat de atata satisfactie.

Dar el tacea.

Or, e lucru bine stiut, betiile, ca si miracolele, tin trei zile.

Asta deja e ingrijorator. Intr-o lume obisnuita cu galagia mediatica, un presedinte declarat jucator care tace dupa ce-a reputat o victorie imposibila iti da fiori reci pe sira spinarii. Ce mai planuieste ? De ce nu se bucura ? De ce nu le flutura adversarilor victoria pe sub nas ?

Pentru ca ii e frica. E rusinat. Ar zice, dar nu stie ce.

Dar el tacea.

Incepe sa ti se chirceasca stomacul, incepi sa mergi mai des la toaleta si nu stii de ce. Nu stii de ce tace.

E socru mic, de aia. Om si el, are altele pe cap acum decat politica. Sa-l intelegem. Il intelegem, ca oameni suntem si noi. Rasuflam usurati.

Dar el tacea.

Tacerea asta e al naibii de frustranta. Ce vorbesc doua oglinzi asezate fata in fata ? Ce reflecta ele, una in cealalta, la nesfarsit ? E prost, asta trebuie sa fie. Nu, e genial. Joaca table si se roaga sa-i intre zarul, sa dea sase-sase. Nici pomeneala, joaca sah, si-a calculat deja urmatoarele douazeci de mutari, prostia adversarilor il plictiseste de moarte. Cunoaste de pe acum rezultatul alegerilor parlamentare.

Dar