Ne aflam intr-o perioada situata sub semnul sacralitatii, intr-un timp ritual al innoirii si al inceputurilor, in primele zile ale Anului Biblic, atunci cand se crede ca Dumnezeu a facut lumea si pamantul.
"Dumnezeu a facut pamantul din inceput nu rotund ca un mar, cum spun invatatorii, ci drept, intocmai ca un ses foarte intins, fara dealuri si fara vai. Dedesubtul lui e numai apa si el pluteste pe apa ca o scandura pe un lac, dar lesne s-ar cufunda, daca n-ar sta pe doi pesti foarte mari care-l tin vesnic in spinare. Muntii, dealurile si vaile s-au facut in urma si iata cum: intr-o vreme, pestii care tin pamantul in spinare, infuriindu-se, au inceput sa se zvarcoleasca tare. Atunci pamantul clatindu-se si cutremurandu-se cumplit, pe unele locuri a crapat, formand vaile, iar prin alte locuri valurile apelor l-a ridicat in sus, formandu-se muntii si dealurile. Tot atunci se spune ca s-ar fi deschis in pamant si izvoarele, care hranesc cu apa raurile ce curg prin vai. Dovada cea mai buna ce o are poporul ca pamantul sta pe apa, e ca, cu cat se sapa mai jos in pamant, cu atata se da de mai multa apa. Pricina cutremurului de pamant nu e alta decat miscarea pestilor ce tin pamantul in spinare. Pamantul are margini de jur imprejur, si de la marginea lui incolo e numai apa. Tot pe apa de la marginea pamantului sta bolta cerului. (I. A Zanne, Proverbele Romanilor din Romania, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria si Macedonia, Bucuresti 1895-1903)
"La inceputul lumii, cand inca nu se pomenea nici de capcauni, nici de jidovi, nici de uriasi, nici de pitici si nici de tatari si inca nu se facuse pamantul, pe vremea aceea, Cerul era mic, nu cat e azi. Atunci, Sfantuletul, voind sa praseasca oameni, s-a apucat sa urzeasca Pamantul, intr-o marti. Si a lucrat la el patru zile. Vineri seara ispravise urzeala si-i ramasese batatura multa, multa, ditai mormanul de pamant. C
