Ediţia a noua a Festivalului Fanfarelor Sighişoara va avea loc duminică, 9 septembrie, constituindu-se într-un punct de atracţie suplimentar, luna septembrie fiind o perioadă de vacanţă în care Sighişoara este încă asaltată de turiştii dornici să descopere farmecul locurilor. “Pregătirile pentru festival sunt încheiate, astfel încât muzica de promenadă şi dansul majoretelor vor întregi acest farmec, spre bucuria tuturor, aşa cum s-a întâmplat şi la ediţiile anterioare. Spectacolele vor fi susţinute de: Fanfara „Promenada” cu Trupa de majorete „Angels” din Câmpia Turzii, Fanfara „Atlantisz” din Ozun, Fanfara „Armonia” din Târnăveni şi, bineînţeles, Fanfara „Sighişoara”. Invităm sighişorenii să profite de o zi frumoasă de duminică în care să se bucure din plin atât de parada din centrul oraşului, cât şi de concertele din Parcul Central, respectiv Piaţa Cetăţii”, a precizat Ioan Dorin Dăneșan, primarul municipiului Sighișoara. (S.T.)