Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EximBank - profit brut de 35 milioane lei

Publicat in Bursa, marți 4 septembrie 2012 ·

EximBank a raportat, în prima jumătate a acestui an, un profit brut de 35 milioane lei, în scădere de la peste 45 milioane lei, rezultat înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Rezultatele băncii din primul semestru, duble faţă de cele bugetate, au fost obţinute atât datorită creşterii agresive a activităţii comerciale şi, în consecinţă, prin realizarea de venituri suplimentare (în special din dobânzi şi comisioane), dar şi printr-un control strict al cheltuielilor, în special al costului riscului, potrivit unui comunicat.

Expunerea faţă de clienţii nebancari a crescut cu circa 700 milioane de euro, a declarat Ionuţ Cos-tea, preşedintele EximBank.

Domnia sa a adăugat: "Rezultatele la şase luni sunt excelente şi au fost generate în primul rând de deciziile strategice ale băncii de a se implica mult mai activ în economie prin finanţarea şi garantarea proiectelor IMM-urilor şi a companiilor mari. Creşterea expunerii faţă de clienţii nebancari cu aproximativ 700 de milioane de euro în condiţiile dificile ale crizei reprezintă o contrabalansare a frânării activităţii de creditare a băncilor străine, precum şi o confirmare a faptului că Româ-nia are nevoie de bănci locale puternice care să susţină dezvoltarea econo-mică".

Preşedintele EximBank a precizat că banca pe care o conduce a încheiat anul trecut cu venituri de şase milioane lei.

"Ceea ce este îmbucurător este faptul că, pe fondul accelerării activităţii de creditare în ultimii ani, cred că suntem singura bancă din sistem care nu a încheiat anul 2011 cu cheltuieli cu provizioanele, ci cu venituri de aproximativ şase milioane de lei, lucru care reflectă o dezvoltare sănătoasă a portofoliului de clienţi", a mai spus Ionuţ Costea.

Oficialul EximBank a adăugat că strategia băncii pentru următorii patru ani prevede dublarea numărului de clienţi.

Expunerea totală a Exim

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum o ora
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 3 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Un jurnalist român și alți doi americani sunt anchetați de FSB pentru că ar fi trecut „ilegal” frontiera rusă din Ucraina

Adevarul acum o ora
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut „ilegal" frontiera rusă dinspre Ucraina, în regiunea Kursk.

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum 41 minute
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Arad: Tânăr, arestat preventiv după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict mai vechi. Victima a încercat să fugă, dar a căzut, iar agresorul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°