Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase, despre tentativa de suicid: "Am îndreptat revolverul spre zona capului şi am apăsat pe trăgaci! După ce am tras, am simţit o arsură puternică la gât"

Publicat in Cancan, luni 3 septembrie 2012 ·

"În data de 20.06.2012 mă aflam la domiciliul meu când am aflat că am fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am încercat un sentiment de revoltă. Observând că se procedează şi la punerea în aplicare a deciziei, sentimentul meu de revoltă s-a accentuat ... la un moment dat la domiciliul meu au sosit doi poliţişti, care s-au legitimat şi mi-au înmânat un exemplar al mandatului de executare ... familia mi-a făcut bagajele ... iar în timpul în care poliţiştii au urcat la locuinţa unde domiciliez am luat revolverul din încăperea de păstrare a armamentului pe care l-am introdus în buzunarul stâng al pantalonilor cu care eram îmbrăcat", a spus Năstase.

Politicianul a povestit cum s-a luptat cu poliţistul şi cum acesta a încercat să îl împiedice să tragă.

"Fiind hotărât cu privire la suicid am spus familiei şi poliţiştilor că doresc să cobor în bibliotecă să-mi iau nişte cărţi. Astfel am coborât însoţit de către unul dintre poliţişti, am luat nişte cărţi din bibliotecă, le-am pus pe masă, iar poliţistului i-am spus că este o decizie care mă priveşte. Acela a fost momentul în care cu mâna stângă am scos revolverul din buzunarul pantalonilor. Când a văzut arma poliţistul s-a repezit spre mine şi mi-a prins mâna cu care ţineam arma. Au urmat momente în care ne-am luptat în încercarea de a-mi duce la bun sfârşit hotărârea suicidală, iar poliţistul încercând să-mi ia arma din mână", a explicat el.

Adrian Năstase a precizat că a încercat ca în "luptă" să nu îl rănească pe omul legii care venise să îl aresteze. "La un moment dat am căzut pe jos, eu reuşind să ţin arma în mâna stângă. Atunci am apucat să armez revolverul prin tragerea cocoşului spre spate. Fiind pregătit pentru tragere, în timp ce mă luptam cu poliţistul să scap şi să nu-l rănesc mi-am îndreptat revolverul spre zona capului şi am a

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 22 minute
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

VIDEO George Simion anunță că este „pregătit” să înceapă dezbaterile cu Nicușor Dan

HotNews acum 4 ore
George Simion, care a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat marți, la un eveniment organizat la Parlament, că este deschis să înceapă dezbaterile cu Nicușor Dan la televiziuni. Înaintea turului I, liderul AUR nu a partic

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

Ministerul Educaţiei: S-au primit CERERI pentru înscrierea a peste 155.000 de copii în clasa pregătitoare

Gandul acum 8 minute
Ministerul Educaţiei anunţă că s-au primit cereri pentru înscrierea a peste 155.000 de copii în clasa pregătitoare. De miercuri începe repartizarea celor mici. Apoi, va avea loc cea de-a doua etapă de înscriere. „Astăzi se încheie perioada de depune

VIDEO Când se deschide Transfăgărășan / Cum arată acum cel mai spectaculos drum din România

HotNews acum 2 ore
Circulația pe Transfăgărășan se va deschide în următoarele două săptămâni, mult mai devreme față de termenul obișnuit, a anunțat, marți, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov. „Transfăgărăşanul se va deschide în următoarele două săpt

BREAKING: Friedrich Merz nu a obținut majoritatea necesară pentru a deveni cancelar al Germaniei, o lovitură pentru coaliția sa / Ce urmează

HotNews acum 5 ore
Prima rundă de vot din Bundestagul german pentru alegerea noului cancelar a eșuat în mod neașteptat. Friedrich Merz nu a reușit să atingă majoritatea necesară de 316 voturi, scriu Reuters și Bild. Liderul conservator german Friedrich Merz nu a obțin

Jean Vlădoiu, de urgență la spital! A suferit un infarct

Ziua Constanta acum 36 minute
Fostul internațional Jean Vlădoiu, 56 de ani, 28 de selecții și două goluri pentru România, suferit un infarct și este internat în spital. Jean este conștient și urmează să fie supus unor investigații amănunțite, a dezvăluit WeLoveSport. Ce mesaj a

UE va impune tarife la produse americane în valoare de 100 de miliarde de euro dacă discuţiile bilaterale eşuează

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, în eventualitatea în care discuţiile comerciale care se poartă în prezent nu vor duce la un rezultat sat

VIDEO Lidera POT, Anamaria Gavrilă, către jurnaliștii din Parlament care îi puneau întrebări: „Voi sunteți pe cale de dispariție”

HotNews acum 20 minute
Jurnaliștii prezenți marți la Parlament au încercat să obțină un punct de vedere de la președinta POT, Anamaria Gavrilă, la acuzațiile deputatului Dorin Popa, care spune că l-a amenințat. „Abia aștept să vă văd gone”, le-a spus Gavrilă jurnaliștilor

Vasile Bănescu: „Poporul nu e lăudat decât de cel ce îşi propune să-i vândă ceva sau să-i fure ceva”

Adevarul acum 21 minute
La două zile de la primul tur al alegerilor prezidențiale, Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a postat pe Facebook o maximă a unui filosof celebru despre interesele celor care își laudă poporul.

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/17°
mie.

9°/17°
joi

8°/15°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°