Aproximativ 5.000 de persoane au participat, duminică seara, la ultimul concert pe care solistul Cristi Minculescu l-a susţinut alături de formaţia Iris.
Concertul a avut loc în localitatea clujeană Bonţida, cu ocazia manifestării ‘Festivalul Barock. Zilele Castelului Banffy’, organizată de Fundaţia Transilvania Trust în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj. ‘Le mulţumesc tuturor, lui Valter, lui Relu, vouă, nu în ultimul rând, pentru suportul moral de-a lungul timpului, soţiei mele Rodi -te iubesc- şi lui Dumnezeu, pentru că a trimis-o să mă salveze. Vă mulţumesc din inimă, vă mulţumesc foarte mult, să fiţi sănătoşi şi iubiţi!’, le-a spus Cristi Minculescu tuturor celor care au venit la concert, transmite Agerpres. Concertul trupei Iris a durat aproximativ o oră, iar fanii au scandat la final ‘Nu pleca, nu pleca’.
Pe 28 august, Iris a anunţat că solistul trupei, Cristi Minculescu, părăseşte grupul începând cu data de 3 septembrie. Iris a sărbătorit 35 de ani de carieră la sfârşitul lunii iunie, printr-un concert care a avut loc în Piaţa Constituţiei din Capitală. Noul album – ‘Iris – O lume doar a lor – 35 de ani’ – a fost lansat cu ocazia show-ului aniversar.
Una dintre cele mai longevive şi iubite formaţii româneşti, trupa Iris a făcut istorie în rockul autohton timp de trei decenii şi jumătate. Decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în octombrie 2007, membrii trupei Iris au evoluat, de-a lungul carierei lor muzicale, în faţa a peste nouă milioane de oameni, în peste 5.000 de concerte.
Aproximativ 5.000 de persoane au participat, duminică seara, la ultimul concert pe care solistul Cristi Minculescu l-a susţinut alături de formaţia Iris.
Concertul a avut loc în localitatea clujeană Bonţida, cu ocazia manifestării ‘Festivalul Barock. Zilele Castelului Banffy’, organizată de Fundaţia Transilvania Trust în p