Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, Bulgaria şi Cehia, avertizate de CE privind transparenţa achiziţiilor în domeniul apărării

Publicat in Romania Libera, luni 3 septembrie 2012 ·

Guvernele român, bulgar şi ceh au primit scrisori din partea CE, prin care aceasta îşi exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea încheierii unor contracte de achiziţii de avioane de luptă fără organizarea unor licitaţii, scrie revista Business New Europe (BNE) în pagina online de luni, citată de Mediafax.

Citeşte şi

Blaga: Socialiştii europeni fug de USL, PSD, Ponta şi Antonescu; familia populară vine la Bucureşti

"România (...) pare că va intra într-o nouă confruntare cu Bruxelles-ul, alăturându-se Bulgariei şi Cehiei, aflate pe o listă a unor ţări care au fost avertizate în legătură cu transparenţa achiziţiilor în domeniul apărării", scrie această revistă cu sediul la Moscova, precizând că Comisia Europeană (CE) a confirmat pentru BNE că a transmis scrisori celor trei guverne subliniind asupra legislaţiei Uniunii Europene (UE) în domeniu.

Toate cele trei ţări sunt interesate să achiziţioneze avioane de luptă, în cadrul unui program de achiziţii în ţări emergente din Europa care, potrivit unor estimări ale industriei apărării, ar urma să genereze în următorii zece ani vânzarea a peste 200 de avioane, potrivit BNE.

Licitaţiile în acest sector, în contextul crizei economice, sunt considerate cruciale pentru o industrie care este afectată de reduceri bugetare şi pierderi de locuri de muncă, lucru care explică totodată competiţia dură dintre producători ca grupul american Lockheed Martin, consorţiul EADS (alcătuit din EADS Deutschland, EADS Casa din Spania, BAE Systems şi compania italiană Alenia Aeronautica), grupul suedez Saab sau cel francez Dassault, între altele.

Potrivit BNE, comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii Michel Barnier, care supraveghează licitaţiile publice organizate în cele 27 de state din blocul european, le "reaminteşte" în această scrisoare, datată la 15 mai 2012 şi trimisă miniştrilor Apărării

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°