Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socrul mare a sărit cu banul pentru nuntă | Căsătoria prezidenţială de 350.000 € a fost suportată în mare măsură de Bebe Ionescu, tatăl lui Syda

Publicat in Libertatea, luni 3 septembrie 2012 · ·

Nunta Elenei Băsescu, considerată evenimentul monden al anului, a costat ceva familiile Băsescu şi Ionescu. Puse una peste alta, de la închirierea Palatului Snagov până la apartamentul nou dăruit însurăţeilor, sumele se ridică la aproximativ 350.000 de euro. Nunta Elenei Băsescu, considerată evenimentul monden al anului, a costat ceva familiile Băsescu şi Ionescu. Puse una peste alta, de la închirierea Palatului Snagov până la apartamentul nou dăruit însurăţeilor, sumele se ridică la aproximativ 350.000 de euro.

← În acest imobil, Elena Băsescu şi soţul ei, Bogdan Ionescu, au primit, conform unor surse, cadou de nuntă de la socrul mare, un apartament în valoare de aproximativ 250.000 de euro

Să faci o petrecere cu 800 de invitaţi pentru nunta fetei preşedintelui nu este chiar o joacă! Chiar dacă nu a fost vorba despre un fast deosebit, cheltuielile tot se adună… Închirierea Palatului Snagov, care costă 5.000 de euro, masa pentru cei 800 de oameni, cu un meniu de 75 de euro de persoană, banii pentru cununia civilă, pentru cea religioasă etc. i-a costat, conform unor surse care au participat la organizarea evenimentului, aproximativ 80.000 de euro. Am reuşit să aflăm că greul acestor cheltuieli le-a dus Gheorghe (Bebe) Ionescu, tatăl lui Syda, care s-a dovedit a fi gros la pungă când e vorba de copilul său.

Mai mult, conform unor surse, Bebe Ionescu a fost cel care le-a făcut cadou tinerilor căsătoriţi un apartament într-un imobil nou din zona bulevardului Lascăr Cartargiu. Suma plătită de acesta s-a ridicat la aproximativ 250.000 de euro.

Desigur, nuntaşii au avut grijă ca la plecarea de la petrecere să lase darul. Ei au trecut pe la mire, căruia i-au înmânat plicurile cu bani. În cele mai multe din cazuri, acestea conţineau sume între 500 şi 2.000 de euro, în funcţie de posibilităţile nuntaşului. La sfârşit, după o socoteală, se pare că în buzunar

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°