La un interval de 300 de ani, Romania este din nou un pasalac. In sensul modern al cuvantului. O tara ocupata fara forte armate inamice. Prin indigeni, interesati de cariera politica si de bani. Transformati in spioni ai Inaltei Porti. Care sta pe trei piloni: Washington, Bruxelles, Berlin. Aceasta tara a devenit un important teritoriu geostrategic pentru alianta euro-atlantica, o piata de desfacere destul de importanta, un furnizor de materii prime si de forta de munca. In acest scop, Romania a fost dezindustrializata si deznationalizata. Cum poate fi schimbata aceasta situatie?
Pentru a da un raspuns corect, trebuie sa aflam cauza. Cauza nu consta doar in interesul pe care il au marile puteri de a-i stoarce pe cei slabi. Si de a obtine avantaje pe seama acestora. In definitiv, acest tip de comportament este caracteristic intregii istorii universale. In alianta euro-atlantica in care am intrat, cu mult entuziasm si uneori fara sa fim constienti de riscuri, beneficiem, pe termen mediu si lung, de o serie de avantaje indiscutabile. Iar dezavantajele, acelea pe care le-am enumerat mai sus, sunt generate, pana la urma, de noi insine. Suntem tratati asa cum suntem tratati, ca un pasalac, din simplul motiv ca reprezentantii romanilor nu au reusit sa-i convinga pe partenerii nostri ca, din perspectiva Bucurestiului, parteneriatul poate functiona in mod optim fara ingerinte straine. Ca democratia noastra este cu adevarat functionala. Ca economia capitalista, asa cum e si cata e, poate fi functionala. Consecinta acestei neincrederi, cea mai putin vizibila dar si cea mai dureroasa, este ca partenerii euro-atlantici au preluat, practic, conducerea Romaniei sub control. Prin indivizi transformati in agenti de influenta ori chiar in spioni. Acestia sunt lasati, drept recompensa, sa spolieze Romania fara a fi pedepsiti.
Dovada ca suntem transformati intr-un pasalac
