Chiar dacă se zvonea că mireasa nu-şi dorea să păstreze această tradiţie, Codin Maticiuc a furat-o pe Elena Băsescu puţin după miezul nopţii. Fiica preşedintelui a fost dusă de Codin în faţa localului, unde îi aştepta ajutorul acestuia, un bărbat deghizat în bandit, şi urcată în trăsură. Până să-şi dea seama mirele, Elena a şi dispărut în noapte, alături de cavalerul de onoare. Emoţionat, Syda, şi-a lăsat baltă invitaţii şi a plecat într-un suflet să-şi recupereze aleasa, însoţit de naşul Răzvan Muştea. După negocieri dure, Bogdan a acceptat cererea cavalerului de onoare, care şi-a dorit un dans cu vechea lui prietenă, Elena.