Tocmai ma pregateam sa scriu un articol in care sa sustin ca romanii trebuie sa reziste impulsului de a se retrage in euro-scepticism si americano-fobie ca urmare a modul inadecvat in care unii operatori politici occidentali s-au comportat cu Romania in contextul controverselor legate de demiterea Presedintelui Basescu (de fapt, de restabilirea echilibrului intre institutiile statului democrat). Exact in acel moment mi-a cazut sub ochi o noua declaratie a Vicepresedintelui Comisiei Europene si Comisarului european pentru justitie, Viviane Reding. Citindu-o am avut o reactie de revolta si de frica. Cum nici unul dintre aceste sentimente, chiar daca legitime, nu este un sfetnic bun, am incercat sa imi stapanesc emotiile si sa trec la o analiza lucida a textului declaratiei.

Anuntand mentinerea Romaniei sub o supraveghere atenta dupa „lupta politica teribila din iulie si august” (oare numai in Romania se dau lupte politice?), doamna Reding da o calificare uluitoare acelei lupte. Ea ar fi fost „un fel de puci parlamentar” (sic!).

In dictionarele explicative gasim doua definitii ale puciului. Potrivit uneia dintre ele puciul este „o lovitura de stat violenta provocata de un grup de complotisti”. Potrivit alteia, este „incercarea de a savarsi o lovitura de stat organizata de un grup politic militar.” La randul sau, lovitura de stat este definita ca „o actiune de preluare a puterii intr-un stat prin rasturnarea violenta a conducerii legitime”. Se subintelege ca recurgerea la violenta substituie respectul legii si a procedurilor legale de schimbare a conducatorilor. Daca asa stau lucrurile si doamna Reding ar avea dreptate, inseamna ca si plangerile doamnei Macovei, urmate de cele ale Presedintelui Basescu, ar fi corecte.

Pe ce se bazeaza, insa, calificativul doamnei Reding? In Romania lunilor iulie si august s-a consumat un singur eveniment politic major