Deşi nu mai era deloc nevoie, s-a demonstrat încă o dată, cu ocazia nunţii fiicei preşedintelui Traian Băsescu, faptul că lupta politică din România a atins culmi nebănuite ale penibilului şi ale mârlăniei.

Am urmărit cu toţii sideraţi pe micile ecrane cum un grup de "comando" format din pensionari şi oameni din Piaţa Universităţii de-ai colonelului Dogaru au însoţit pe tot traseul alaiul de nuntaşi urlând ca din gură de şarpe "Jos Băsescu!" şi "Demisia!" atât în faţa primăriei sectorului 2, unde tinerii au făcut căsătoria civilă, cât şi în faţa bisericii Sfântul Spiridon Nou, lăcaş de cult în care s-a oficiat cununia religioasă.

Orice om cu bun simţ ştie că Traian Băsescu nu s-a aflat acolo în calitate de preşedinte al ţării, ci ca tată care îşi căsătoreşte fiica într-o zi care ar trebui să adune numai amintiri plăcute. Să mânjeşti cu noroiul unor revendicări politice o zi importantă pentru orice familie şi o ceremonie sacră (pentru că nunta se numără printre cele şapte taine ale Bisericii, fiind prin urmare unul dintre cele mai importante acte liturgice) este nu doar o mizerie ci şi o blasfemie.

Mulţi dintre noi s-au întrebat cum de huiduitorii de serviciu ai USL-ului şi-au permis aşa ceva şi de unde au avut ei "mandat" să împroaşte cu lături într-un asemenea moment, căci este greu de crezut că ei au acţionat de capul lor. Dacă politicienii USl-ului le-au dat undă verde acelor tovarăşi să-l jignească pe Traian Băsescu într-o zi sfântă pentru orice tată înseamnă că minţile lor înnegrite de ură au deraiat complet de pe şinele normalităţii. Toţi politicienii (sau, mă rog, majoritatea) au copii, bănuiesc că şi cei care l-au huiduit pe socrul mic al nunţii de sâmbătă, au şi ei, la rândul lor, copii, comentatorii posturilor TV care jubilau de încântare auzind huiduielile, sorbind ca pe ambrozie puroiul mitocăniei, îmi închipui, că or avea şi ei