Finlanda este statul care are cel mai puțin de câștigat din salvarea monedei unice. Un stat mic, dar care poate pune probleme imense.
În Europa, deci, automat, și în necăjita zonă euro august este, tradițional, luna concediilor. Totuși, la nivelul autorităților, câteva lucruri s-au mișcat. O declarație făcută de președintele BCE, Mario Draghi, la finalul lunii iulie, conform căreia va face „tot ce-i stă în putere“ pentru a păstra moneda unică, a contribuit la scăderea costurilor de împrumut ale Italiei și Spaniei, cele mai mari piețe cu probleme. Premierul grec, Antonis Samaras, și-a organizat, de asemenea, un șir de întâlniri cu omologii săi de la Berlin și Paris pentru a obține amânări privind atingerea țintelor, și nu, așa cum s-au temut mulți, pentru a mai cere bani.
Totuși, cine crede că inerția din zona euro se va prelungi în continuare este naiv. Economia elenă este tot în recesiune, iar Berlinul este în continuare decis să n-o mai finanțeze. Banca centrală germană se opune planului BCE de achiziție de bonduri pentru a reduce costurile de creditare ale Spaniei și Italiei. Probleme deja vechi, la care se mai adaugă însă una nouă: eforturile de salvare a monedei euro s-ar putea lovi de un zid greu de trecut. Nu al Berlinului, ci al altei capitale nordice atașate de principiile austerității - Helsinki.
Luna trecută, ministrul finlandez de finanțe, Jutta Urpilainen, a făcut valuri cu afirmația conform căreia țara sa „nu va ține de euro cu orice preț și nu este în poziția în care să mai susțină datoriile altor state“. Acum câteva zile, ministrul de externe Erkki Tuomioja a dezvăluit că Finlanda are câteva planuri de rezervă în cazul prăbușirii euro. Vorbim de aceeași țară care a cerut, în premieră, garanții în schimbul acordării de fonduri Greciei și Spaniei. Dacă, așa cum se prefigurează, pentru salvarea euro va fi nevoie de un compromis-mamut, pr
