Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretar general din Ministerul Economiei, reţinut pentru instigare la abuz în serviciu

Publicat in Antena 3, luni 3 septembrie 2012 ·

Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu, fost şef al Corpului de Control în acelaşi minister, a fost reţinut, luni după-amiază, pentru 24 de ore, de Parchetul Tribunalului Gorj, într-un dosar în care a fost arestat primarul comunei Peştişani, Florin Pavel, potrivit Mediafax.

Pârvulescu a fost reţinut într-un dosar penal în care acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

În iunie, Dumitru Pârvulescu a fost numit, prin ordin al premierului Victor Ponta, în funcţia de secretar general adjunct la Ministerul Economiei.

La începutul lunii mai, Pârvulescu fusese numit şef al Corpului de Control în Ministerul Economiei, până la acea dată el fiind şef al Direcţiei Contribuabililor Mici şi Mijlocii Gorj. De asemenea, Dumitru Pârvulescu a fost director general adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

Recent, el a fost numit şi administrator special al UM Sadu.

Primarul din comuna gorjeană Peştişani, Florin Pavel, aflat la cel de-al treilea mandat, ultima dată candidând din partea USL, a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii iunie, după ce Curtea de Apel Craiova a emis mandat de arestare pe numele său. El este acuzat de abuz în serviciu, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu şi luare de mită.

În acest dosar mai sunt cercetaţi, în stare de libertate, preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, şi fratele său Gabriel, aceştia fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.

Dian Popescu este acuzat de dare de mită, fals, uz de fals şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, iar Gabriel Titus Popescu pentru fals. @N

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 39 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 57 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°