Meteorologii informează că fenomentul de secetă se semnalează în cea mai mare parte a regiunilor agricole, prognoza pentru 4-10 septembrie estimând ploi slabe cantitativ, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
"La data de 3 septembrie 2012, conţinutul de umiditate în stratul de sol 0-20 cm (ogor), prezintă valori scăzute (secetă pedologică moderată-SM) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică-SP şi local extremă-SE), pe majoritatea suprafeţelor agricole. Rezerva de apă din sol se încadrează în limite satisfăcătoare (AS), apropiate de optim (ApO) şi optime (AO), în cea mai mare parte a Munteniei, nordul Moldovei, centrul Dobrogei, local în sud-vestul şi sudul Transilvaniei, nordul Banatului", arată sursa citată.
În intervalul 4-10 septembrie 2012, prognoza meteorologică estimează că ploile, locale şi în general slabe cantitativ, se vor semnala cu precădere în jumătatea de nord a ţării şi vor avea o probabilitate mai mare de apariție în zilele de 6 şi 7 septembrie.
"În aceste condiţii, fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi local extremă se va semnala în cea mai mare parte a regiunilor agricole", subliniază ANM.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a avut, luni, la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, tema principală fiind seceta care a afectat România şi efectele acesteia asupra mediului şi agriculturii.
În acest context, ministrul Rovana Plumb a subliniat faptul că seceta este o preocupare centrala la nivel guvernamental şi trebuie să devină o prioritate şi la nivel comunitar. "Este de aşteptat ca schimbările climatice să accentueze fenomenele privind deficitul de apă şi seceta. Este necesară adoptarea unei strategii de acţiune pentru combaterea efectelor negative ale secetei şi