Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Mesajul către cancelarii-Avem nevoie de sprijin, proiectul naţional e absorbţia fondurilor

Publicat in Romania Libera, marți 4 septembrie 2012 ·

Preşedintele Băsescu a spus, marţi, că, în loc "să pună osul la treabă", politicienii îşi atuncă responsabilitatea privind fondurile europene, el cerându-le ambasadorilor din statele UE să transmită mesajul că România are nevoie de sprijin şi că proiectul său naţional este absorbţia integrală, informează Mediafax.

Citeşte şi

LIVE TEXT Traian Băsescu, PRIMA DECLARAŢIE oficială: O majoritate parlamentară a crezut că poate face ŢĂNDĂRI statul de drept. Drumul nostru este spre VEST. România NU va merge înapoi. Cel puţin, nu sub preşedinţia mea.

Băsescu: Sunt capitale unde ambasadorii statelor UE se întâlnesc fără cel al României

Băsescu: Situaţia din România, resetată parţial.CSM, DNA, Parchetul, serviciile au stat în picioare

Băsescu: MAI nu a mers până acolo încât să falsifice cifrele din listele electorale

Băsescu: Mesajul către aliaţi - instituţiile şi-au făcut datoria şi o vor face până la capăt

"Cred că avem un proiect naţional deja. Eu am susţinut mereu proiectul integrării în UE, dar România este acum în pericolul de a pierde bani din cele 35 de miliarde de euro alocaţi şi mă uit cu compătimire la faptul că politicienii din opoziţie şi de la putere îşi aruncă unii altora, deşi încă nu s-a produs momentul dezangajării, dar decât să pui osul la treabă, e mai uşor să te cerţi la TV", le-a spus Traian Băsescu diplomaţilor români.

"Ambasadorii din statele UE să transmită mesajul că România are nevoie de sprijin şi că proiectul său naţional în acest moment este absorbţia integrală a sumelor alocate. Nu avem interes mai mare, dincolo de ieşirea din izolare, decât punerea la punct a strategiei de absorbţie a fondurilor de la UE", a adăugat preşedintele.

Şeful statului a insistat că absorbţia fondurilor europene trebuie să fie "o prioritate naţională".

El a spus că România nu trebuie să se resemneze în faţa problemelo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Cod galben de ploi în 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Iaşi, Neamţ, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa şi Argeş. Conform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Car

Cât de cald va fi la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 iunie. Potrivit meteorologilor, temperaturile la început de vară vor fi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiun

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Mii de locuitori din Papua Noua Guinee, evacuaţi din calea alunecării de teren

Mediafax acum o ora
Echipele de ajutorare din naţiunea din Pacific au ajuns încă de vineri în regiunea Enga, în nordul regiunii Enga, greu accesibilă, deşi oficialii au declarat că şansele de a găsi supravieţuitori sunt mici. Locuitorii au declarat că au folosit lopeţi

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 4 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Şeful unui post de poliţie din mediul rural, reținut pentru că ar fi luat mită de la un om de afaceri. Reacția conducerii IPJ Maramureș

Ziare.com acum 45 minute
Șeful unui post de poliție din localitatea Băiuț, Maramureș, a fost reținut de ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care îl suspectează că a primit mită de la un om de afaceri din localitate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 4 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°