Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1,5 milioane de români au mers în această vară pe litoral şi au cheltuit circa 270 mil. euro

Publicat in Romania Libera, marți 4 septembrie 2012 ·

Peste 1,5 milioane de turişti români au mers în această vară pe litoralul românesc, în creştere cu peste 15% faţă de anul trecut, şi au cheltuit aproximativ 270 de milioane de euro, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), potrivit Mediafax.

Astfel, FPTR estimează pentru acest sezon aproximativ 3,6 milioane de înnoptări în structurile clasificate pe litoral. Cheltuiala medie a unui turist pe litoral a fost de 180-200 lei/zi, doar pentru cazare şi masă, adică în total 720 milioane lei (160 milioane de euro) lăsaţi de români doar în structurile clasificate.

"Pe lângă aceştia, estimăm că turiştii cazaţi la negru au cheltuit cel puţin 500 milioane lei, respectiv 110 milioane euro", a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR.

Astfel, suma cheltuită de turiştii români pe litoral cazaţi în structurile clasificate şi la negru se ridică la aproximativ 270 milioane de euro

Numărul de turişti pe litoral în structurile clasificate a crescut cu peste 15% faţă de anul trecut, de la 736.000 la aproximativ 850.000. În staţiunile româneşti au ajuns şi turişti străini, aproximativ 38.000, în urcare cu 30% faţă de 2011.

Federaţia estimează că numărul turiştilor cazaţi la negru pe litoral a depăşit în acest an 660.000.

Cu 15 până la 20 de procente au crescut şi încasările hotelierilor şi proprietarilor de cluburi de pe litoral, însă profiturile sunt totuşi mici, din cauza majorării costurilor, se arată în analiza federaţiei.

"Pe de altă parte, evaziunea fiscală este în floare pe litoral. Turiştii se cazează la negru, în unităţi de cazare nedeclarate, care nu plătesc taxe şi impozite, făcând astfel concurenţă neloială unităţilor clasificate", a mai spus Răducan.

FPTR estimează că sunt aproximativ 70.000 de locuri de cazare în unităţi nedeclarate, un număr apropiat de cel al locurilor clasificate, care se ri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 26 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°