Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE «Bijtuterii» din afișe electorale sau calendare bisericești

Publicat in Adevarul, marți 4 septembrie 2012 ·

Chiar dacă pare greu de crezut, revistele, calendarele bisericești sau afișele electorale sunt transformate în „bijuteriile“ unicat realizate de soții Alain și Edit, din Târgu-Jiu.

Fiecare obiect de podoabă are un model aparte, pentru că sunt realizate dintr-un material inedit: hârtia. Cei doi reușesc să transforme hârtia în brățări, coliere și cercei. Pentru a ajunge accesorii la mâinile sau gâturile femeilor, materialul trece prin mai multe operațiuni care durează câteva zile. Alain și Edit își procură materialul din deșeuri. Astfel, un afiș electoral uitat pe un gard poate fi transformat într-un frumos colier, iar un calendar bisericesc vechi poate să devină o pereche frumoasă de cercei.

„Orice hârtie lucioasă poate fi folosită la confecționarea obiectelor de podoabă. Colierele astea roșii sunt făcute din afișele electorale ale USL, iar cerceii din calendare bisericești. Mai folosim și hârtia din reviste sau cea pentru împachetat cadourile. Pentru a ajunge coliere sau brățări, trebuie efectuate mai multe operațiuni care durează trei zile. Hârtia este tăiată în fâșii, apoi se măsoară, rulează și lipește. Urmează apoi lăcuirea cu trei straturi de lac ecologic, iar la final se înșiră pe elastic sau gută elastică, iar între ele punem pietre semiprețioase. Este mult de muncă. Recunosc că soția muncește mai mult decât mine, pentru că este mult mai răbdătoare și atentă. Sunt rezistente la apă. M-a sunat un prieten și mi-a spus că a stat o zi în apă și-au făcut nimic. Mai sunt care fac în România astfel de podoabe, dar puțini, pentru că la noi se apreciază mai mult chinezăriile“, ne spune Alain Gogoșanu, în vârstă de 43 de ani.

Nu pot să-și vândă „bijuteriile“

Alain și Edit au început să confecționeze „bijuterii“ din hârtie de doar câteva luni. „Ne-a spus un prieten că în străinătate se caută astfel de produse și am început și no

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 52 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 54 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 3 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°