Primul film Pixar de tip basm şi cu personaj principal feminin, Neînfricată este o animaţie captivantă, chiar dacă nu se ridică la standardele celor precedente, este de părere dna Ilinca Belciu, în cronica pe care o semnează la rubrica Ecran.
Legendele sunt lecţii de viaţă, rimează cu adevărul. Desenele animate sunt acea categorie aparte pentru care nu există o limită de vârstă, de unde şi bucuria nemăsurată de a le urmări. Sunt cele care garantează succesul şi, implicit, audienţa. Iar când personajele sunt desprinse din lumi demult apuse, devin din ce în ce mai interesante, pentru că, nu-i aşa, ne face plăcere să urmărim răzvrătiţi împotriva destinului. Iar povestea Brave (Neînfricată) nu face altceva decât să aducă în prim-plan povestea încăpăţânatei Merida. O arcaşă iscusită, fire războinică, dornică de luptă pentru a obţine ceea ce-şi doreşte. Mai mult de atât, astfel de poveşti, cu un fermecător aer de legendă, surprind prea bine lupta cu destinul, greşelile, umane, precum şi repararea lor. Pentru că a avea un personaj principal nu înseamnă neapărat a avea un caracter fără pată, perfect şi neprihănit, ci, dimpotrivă, unul perfectibil, care merită şi trebuie să îşi înveţe lecţia. Hotărâtă să îşi croiască propriul destin, să înfrunte istoria familiei şi originea regalităţii – lucruri pe care nu doreşte a şi le asuma defel, Merida refuză jocurile necesare propuse de familie. Niciunul dintre pretendenţii veniţi să îşi joace şansa nu o merită – discrepanţele sunt vizibile cu ochiul liber, indiferent că ai fi sau nu Merida. Ori măcar în pielea ei… Ba, mai mult, din dorinţa de nesupunere, totul va avea un preţ mult mai mare. Şi de aici surpriza pentru spectatori, un element scenaristic nemulţumitor, lipsit de inspiraţie, poate prea fantezist pentru astfel de poveşti, fie ele devenite legende ori alimentate în spiritul cu pricina. Dar un lucr
