Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bun de frontispiciu

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 4 septembrie 2012 ·

Se poate scrie si usor si exista, m-am convins, lume fericita, care nu pierde prea multa vreme cu formularea, nimereste exact, din prima, tasteaza repede: o desfatare! Toata lumea la depunere de flori, la mitinguri, la cuvantari pompoase despre rolul inestimabil al limbii etc. (Am zis odata ca voi umbla sa adun, pe dictafon, literatura aceasta de gogomanii de circumstanta: e de tot deliciul, transpusa pe monitor, va rog sa ma credeti. Poate public pana atunci transcrierea unei „alocutiuni" de Tarlev, fostul premier si baiat de casa la Voronin, cu prilejul inaugurarii unui „sezon sportiv" intr-o anume localitate de la noi: suprarealistii ar sucomba instantaneu de zavistie!) Tara, deci, culimba (nu-mi luati in nume de rau involuntara conotatie obscena: mai anul trecut, pe 31 august, l-am auzit pe cineva firitisindu-si ciracul „Cu limba!", printr-un calc evident si al naibii de obstinat din rusa), scriptorul cu ale sale, poate marunte, dar cu partea lor de talc si relevanta, indraznesc sa va asigur. Anul trecut, la noi, s-a dat o teza de licenta despre editorial ca gen publicistic. Nu stiu cum a ajuns autorul, un tanar cam timid, de la tara, sa-l intervieveze tocmai pe Constantin Tanase, om foarte ocupat, fireste, si, zic gurile rele, cam cu umori. Poate ca s-a milostivit, mai stii, vazandu-l atat de pierdut... Fapt e ca am avut ca atare o nesperata priveliste de laborator, editorialul aparand la noi pe un teren asa-zicand gol, in lipsa desavarsita a unor modele (vechile „articole de fond", din „Pravda", „Izvestia" ori „Moldova socialista" nici macar ca termeni de comparatie nu pot fi folosite: o fatala diferenta de principiu la mijloc). O priveliste reprodusa nu de mult, de o maniera mai sintetica, in „Timpul de dimineata". Cum a ajuns un doctor in filologie sa scrie zilnic la ziar? Cum isi vede propria experienta de 16 ani, in acest sens? Marturii din interior, pe car

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 12 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°