Progresele în farmacologia clinică şi asistenţa medicală ambulatorie majoră, prelungirea duratei medii de viaţă, coexistenţa multiplelor boli cronice moni­to­rizate mulţumitor impun reconsiderarea concepţiilor asupra metodelor şi riscurilor analgosedării. Schimbarea mentalităţii poate determina efecte benefice mari. Modul profund de gândire clinico-biologică şi fiziopatologică al medicului francez Henri Laborit, din anii ’50 ai secolului trecut, cu reflectare în terapeu­tica viitoare asupra analgosedării, com­baterii stresului şi neuroprotecţiei, este perfect valabil şi astăzi. Noţiunile trebuie doar adaptate noilor substanţe farmaco­terapeutice apărute şi modului de integrare în principiile agresologiei. Concepţia lui Henri Laborit privitoare la combaterea stresului, şocului şi con­secinţelor lor metabolice are o compo­nentă importantă în limitarea şi folosirea raţională a opiaceelor în terapia inten­sivă, în medicina ambulatorie, în medi­cina de urgenţă, în stările terminale etc. Amestecurile litice compuse din anal­getice şi psihotrope asociate în doze mici şi repetate produc efectele dorite, fără riscuri de complicaţii cardiorespiratorii, mai ales la pacienţii vulnerabili şi cei taraţi. Neuroanestezia clasică a anilor ’50 interzicea formal utilizarea opiaceelor. Atunci nu existau mijloace de resuscitare şi supraveghere intensivă. Combaterea stresului şi a şocului prin analgosedare cu amestecuri litice moderne este un obiectiv foarte important nu numai în ATI, ci se reflectă extensiv în multe domenii medicale. Cele mai „nevinovate“ substanţe sau amestecuri, chiar în doze titrate, pot produce, la manevre medico-chirurgicale minore, dezastr Publicitate e cardiorespiratorii la indivizi aparent sănătoşi, cu un risc minim (exemplu: stop cardiac în cabinet la puncţie pleurală). Este obligatoriu să existe un ghid şi un protocol standard de utilizare a anal