Cea mai bună elevă din judeţul Vaslui la bacalaureatul de toamnă a luat nota 10 la Istorie, după ce în sesiunea de vară a luat nota 1, dar nu pentru că ar fi copiat ci fiindcă nu a scris nimic pe foaia de examen. Cea mai bună elevă din judeţul Vaslui la bacalaureatul de toamnă a luat nota 10 la Istorie, după ce în sesiunea de vară a luat nota 1, dar nu pentru că ar fi copiat ci fiindcă nu a scris nimic pe foaia de examen.
Eleva cu cea mai mare medie la Bacalaureat în toamnă, 9,66, a demonstrat că ce s-a întâmplat în vară nu a reflectat valoarea ei reală la învăţătură. Adina Bulihar, elevă a Liceului Teoretic "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, a avut parte de un şoc la proba de Istorie, fiind meulţumită de subiectul picat.
Potrivit profesorilor, tânăra elevă ar fi refuzat să scrie vreo propoziţie pe foaia de examen, pe care a predat-o aşa cum a primit-o. La afişarea rezultatelor, Adina primise nota 9,7 la Limba română, 9,3 - la Geografie iar la Istorie, pentru că nu a vrut să scrie nimic, a primit nota 1, adică doar punctul din oficiu. La proba digitală primise calificativul "avansat", iar dar la proba orală de la Limba română a fost notată cu "experimentat".
"Pur şi simplu m-am blocat"
Cu toate că a pierdut prima etapă de admitere la facultate, eleva "s-a răzbunat" în a doua sesiune luând nota 10 la Istorie. Acum, media ei este 9,66 şi poate intra la orice facultate îşi doreşte, în limita locurilor rămase libere. Adina a fost o elevă foarte bună şi pe parcursul anilor de liceu, beneficiind şi de bursă de merit.
"Nu a fost vorba de revoltă. Pur şi simplu m-am blocat şi nu-mi aduceam aminte absolut nimic, nici măcar cum mă cheamă. Poate puteam să iau un cinci dar era viitorul meu în joc pentru că vreau să urmez Facultatea de Istirie iar nota de la bacalaureat contează", a spus Adina Bulihar.