Trezoreria Spaniei va injecta 6 miliarde de euro în Fondul public spaniol de sprijinire a sectorului bancar (Frob), după recapitalizarea de urgenţă a Bankia, a declarat o sursă din Ministerul Economiei pentru Reuters.
Frob va primi numerar şi obligaţiuni iar capitalul va creşte de la 9 la 15 miliarde de euro. ’Aceasta s-a întâmplat din cauza recapitalizării Bankia‘, a declarat o sursă anonimă. Luni, Frob a aprobat o injecţie urgentă de capital, de 4,5 miliarde de euro, pentru Bankia. Aceasta este a doua injecţie de capital a Frob în Bankia, după un prim ajutor de 4,5 miliarde de euro acordat în 2010 şi care în luna mai a acestui an a fost convertit în acţiuni, ceea ce a permis naţionalizarea băncii. Sursa a explicat că decizia majorării capitalului Frob nu ar trebui să afecteze substanţial nivelul lichidităţilor Spaniei. În ultimele luni veniturile fiscale ale ţării au scăzut sub aşteptări, din cauza adâncirii recesiunii.
În 25 iunie, Spania a cerut oficial ajutor european de până la 100 miliarde de euro pentru băncile sale. Luis De Guindos, ministrul spaniol al economiei, a afirmat într-o scrisoare adresată lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrupului, că valoarea finală a asistenţei financiare va fi stabilită ulterior, dar ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi toate necesităţile băncilor plus un capital tampon suplimentar. Un audit independent derulat de firmele de consultanţă Oliver Wyman şi Roland Berger a arătat că sectorul bancar spaniol ar avea nevoie în total de 62 miliarde de euro. Însă un al doilea examen, mai amănunţit, precum şi o nouă rundă de teste de stres vor determina exact sumele de care are nevoie fiecare bancă şi sub ce formă, credite sau bani gheaţă
Trezoreria Spaniei va injecta 6 miliarde de euro în Fondul public spaniol de sprijinire a sectorului bancar (Frob), după recapitalizarea de urgenţă a Bankia, a declara