Lume multă cu bagaje, afişe mari şi colorate, steaguri nenumărate ale Marii Britanii şi oameni în cărucioare. Aşa arată o zi aglomerată de luni în Londra.

- Trenul merge la Saint Pancras?, întreabă un tînăr care aşteaptă pe peron.

- Da, i se răspunde. Un bărbat de culoare apare imediat şi îl îndrumă pe tînăr să meargă mai înainte. Tipul vînjos duce sub braţe platforma care-l va ajuta să urce în tren. E opt dimineaţa la Londra şi răcoarea te ciupeşte de pleoape. Trenul se umple.

La cîţiva metri mai încolo de tînărul în cărucior o fată îşi aplică machiajul. Faţa îi este albă ca laptele. Începe cu rimelul, apoi fardul de ochi, fondul de ten şi blush-ul de obraji. Tînărul din scaun priveşte pe geam, în timp ce trenul înghite peisaje. În jur oamenii citesc ziare, cărţi, acte, ascultă muzică. Nu se uită ciudat la nici unul dintre tineri. Fata scoate telefonul şi scrie un mesaj. Zîmbeşte.

Amabilii londonezi

Dacă în tren părea aglomerat, nimic nu se compară cu agitaţia din gara Saint Pancras. Oameni de toate vîrstele, genţi de toate mărimile şi un afiş mare cu o săgeată şi mai mare. Nu ai cum să te rătăceşti. Oamenii îmbrăcaţi în veste fosforescente despre care citiseşi sînt la locul lor.

Şi dacă nu încapi pe mîna lor şi strigătele lor nu te ajută, se găseşte mereu un londonez care să intre în vorbă, doar văzîndu-te că ţii în mînă harta complicată a metroului. Londonezul acesta avea cămaşă albastră şi mirosea bine. Puhoiul te ia cu el. Iar metroul te duce repede spre locul unde merge toată lumea. Casele mici de cărămidă îţi spun şi mai tare că eşti la Londra. Trezeşte-te! Inspiră! Priveşte!

Totul este mov, trecere de la rozul olimpic. Voluntarii oferă bomboane chiar dacă sînt la muncă de la ora şase. E aproape miezul zilei şi soarele străluceşte în mijlocul Parcului Olimpic. Autobuzele roşii adună oameni. O australiancă îi spune unui