Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călinoiu: Trebuie să obţinem cât mai repede statutul de staţiune montană

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj s-a întâlnit ieri cu primarii localităţilor Novaci şi Baia de Fier pentru a urgenta măsurile care se impun pentru ca zona Rânca să devină staţiunea montană, oficial. În acest sens şi prefectul judeţului, Radu Teodorescu, a declarat faptul că se încearcă, în cel mai scurt timp lansarea unei strategii de dezvoltare a zonei Transalpina: „Acolo avem un bulgăre de aur pe care nu noi l-am creat ci Dumnezeu l-a creat şi e păcat”, a spus prefectul.

Zona Rânca este una dintre cele mai frumoase zone montane din ţară iar acest lucru poate aduce numai beneficii judeţului Gorj. Promovarea zonei turistice este unul dintre punctele principale de pe agenda autorităţilor judeţene, care fac tot ce este posibil pentru urgentarea măsurilor care se impun pentru ca Rânca să devină oficial staţiune montană. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean a mers ieri la Novaci pentru a discuta această problemă cu autorităţile locale de acolo. „Am o întâlnire importantă la Novaci, mă voi întâlni cu primarii din Novaci şi Baia de Fier pentru a stabili măsurile pe termen scurt în vederea pregătirii staţiunii sau zonei ce urmează a fi declarată staţiune şi măsurile ce se impun să depăşim şi anumite probleme care au apărut în ultima perioadă, în principiu cu retrocedarea proprietăţilor ale obştilor din zonă, să obţinem statul de staţiune turistică zona Rânca”, a spus Călinoiu. Prefectul Radu Teodorescu a declarat în acest sens că se încearcă lansarea unei strategii de dezvoltare a zonei Transalpina, pentru că acolo „avem un bulgăre de aur pe care nu noi l-am creat ci Dumnezeu l-a creat şi e păcat”, au fost cuvintele prefectului de Gorj. „Este în analiză. Chiar preşedintele Consiliului Judeţean este la întâlnire la Novaci. Măcar să o avem staţiune de interes local, apoi să ne extindem. Susţin în continuare lansarea unei strategii pe î

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 2 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 8 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°