Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama: dacă sunt reales, scutul antirachetă rămâne în Europa

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 septembrie 2012 ·

Preşedintele SUA, Barack Obama, în cazul realegerii sale pentru un nou mandat la Casa Albă în scrutinul prevăzut să se desfăşoare în luna noiembrie, va continua să promoveze cooperarea cu Rusia în domeniul apărării antirachetă, dar nu are de gând să schimbe nimic în planurile de instalare a unor elemente ale sistemului de apărare antirachetă american în Europa, se subliniază în textul platformei Partidului Democrat, dat publicităţii în noaptea de luni spre marţi, în contextul în care Convenţia Democraţilor îşi deschide marţi lucrările la Charlotte (Carolina de Nord). Sursa: REUTERS

În cadrul acestui congres, Partidului Democrat îi va nominaliza oficial pentru al doilea mandat pe preşedintele Barack Obama şi pe vicepreşedintele Joe Biden. Candidaţii republicani Mitt Romney şi Paul Ryan au fost deja învestiţi în cursa pentru alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie, la convenţia de săptămâna trecută.

“Preşedintele lucrează la crearea unui sistem de apărare antirachetă în Europa, care va proteja atât bătrânul continent, cât şi SUA de eventualele ameninţări dinspre Iran sau din altă parte. Noi credem că Rusia şi SUA pot coopera în domeniul apărării antirachetă, dar în acelaşi timp am dat clar de înţeles că vom merge mai departe cu scutul antirachetă, în continuarea paşilor pe care i-am făcut deja în ceea ce priveşte implementarea sistemului în Polonia, Turcia şi România", se menţionează în documentul citat de Agerpres.

Rusia şi NATO au convenit să coopereze în materie de apărare antirachetă la summitul Consiliului Rusia-NATO de la Lisabona, dar negocierile au stagnat din cauza refuzului SUA de a oferi garanţii legale că elementele sistemului american de apărare antirachetă ce va fi instalat în Europa nu vor fi îndreptate împotriva capacităţilor ruse de descurajare nucleară.

Moscova ameninţă în replică să desfăşoare sisteme de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°