Ce frumos gandesc muntii! Ma aflu chiar in creierii lor cand scriu aceste randuri, ceea ce imi da posibilitatea sa le ating, daca ma puteti crede, gandurile cu mana. Am curajul sa spun ca frumusetea gandirii muntilor vine de la faptul ca ei nu se uita niciodata la televizor. Muntii traiesc in afara placerii perverse de a fi mintiti si de a minti. Singurul scop al existentei lor pe lume este cel de a fi doar ceea ce sunt. Nu se cunoaste, cel putin pana in clipa de fata, cazul vreunui munte care sa fi vrut sa devina podis sau campie fiindca era intr-un anumit moment mai profitabil sa fii asa ceva, dupa cum nu se cunoaste nici cazul primirii vreunui podis sau vreunei campii in randul muntilor, indiferent de ploconeala ori insistentele acestora. Gandul suprem al muntilor este cerul! Poate ca in ochii verzi ai padurilor ce ma privesc dinspre cer eu nu sunt altceva decat o furnica. As putea fi strivit oricand sub talpa maretiei muntilor. In loc sa faca asta, ei isi impart si gandurile, si maretia cu mine. Cum sa nu-ti vina sa chiui de bucurie? Si cum sa nu te grabesti sa constati ce convenabil poate fi uneori sa fii om? Un om caruia nu-i cere nimeni impozit pe privilegiul de a se inchipui coparticipant la zamislirea cerului ce se bolteste peste lume. Si care are ambitia de a nu mai avea nicio ambitie, ci doar o singura dorinta, cea de a se scurge cat mai incet cu putinta scurta vesnicie ce i-a fost data. Un om care nu vrea in tot acest timp decat memoria ierbii si a pietrelor, a vantului si a izvoarelor ce se transforma in rauri si paraie. Pare de necrezut, dar iarba, pe care o pasc proastele de oi si insinguratele de ciute, habar nu are cine este Basescu. Raurile si paraiele nu par sa se sinchiseasca de toapele de Dambovita si de nuntile lor. Pietrele si aerul tare al inaltimilor n-au auzit niciodata de clujeanul fioros Daniel Morar. Poate d-aia n-are niciunul dintre ace