Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stare de alertă şi de insomnie pentru Oltchim

Publicat in Curierul de Valcea, marți 4 septembrie 2012 ·

Două memorii în mai puţin de o săptămână a adresat Primului Ministru Victor Ponta, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr. ing. Ion Cîlea împreună cu prefectul Mircea Nadolu şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, ambele corespondenţe urmărind să atragă atenţia Guvernului asupra problemelor tot mai grave şi în continuă acutizare cu care se confruntă Societatea OLTCHIM. Reprezentanţii autorităţilor publice locale au reiterat faptul că măsurile acceptate de Guvern pentru redresarea situaţiei de pe Platforma Chimică nu au fost aplicate până la capăt. Este vorba, pe de o parte, de acordarea de către statul român a unei garanţii de performanţă pe baza căreia OLTCHIM să poată contracta cei 40 milioane euro necesari pentru asigurarea capitalului de lucru. Pe de altă parte, altă măsură aprobată, dar nefinalizată, constă în majorarea capitalului social al OLTCHIM prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS deţinută la societate, măsură la care, de altfel, s-a renunţat în ultimul moment prin schimbarea bruscă a procedurilor de privatizare. Din aceste motive – a precizat preşedintele Ion Cîlea – OLTCHIM a ajuns în situaţia de a-şi opri activitatea, ceea ce nu-i mai permite nici măcar să achite obligaţiile minimale băneşti aşa cum este cazul biletelor la ordin ajunse la scadenţă, a drepturilor salariale restante, precum şi a dobânzilor bancare spre a evita blocarea integrală a conturilor societăţii. Deoarece oprirea totală a activităţii şi intrarea Combinatului în incidenţă bancară nu au fost prevenite în timpul când acest lucru mai era posibil, acum există riscul major de a fi pus în pericol şi procesul de privatizare, fapt ce va atrage după sine amorsarea mişcărilor de protest a salariaţilor care, după câte se pare, vor izbucni în perspectiva imediată. Tocmai de aceea am insistat la primul ministru să se organizeze o întâlnire de urgenţă la Guvern la care

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 51 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 7 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 26 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°